
Ministrul Mediului a continuat consultările privind reforma Moldsilva, de această dată cu reprezentanții întreprinderilor silvice din centrul și sudul țării. Discuțiile s-au axat pe provocările cu care se confruntă sectorul silvic și schimbările planificate pentru următorul an.
Comparativ cu centrul țării, în sud și în nord, pădurile sunt mai puțin dezvoltate și mai vulnerabile din cauza condițiilor climatice. Resursele forestiere mai reduse limitează veniturile întreprinderilor silvice, care întâmpină dificultăți în acoperirea lucrărilor silvice obligatorii, cheltuielilor de administrare, inclusiv a celor salariale.
În cadrul reformei, toate întreprinderile silvice vor fi reunite într-o singură entitate juridică, „Pădurile Moldovei”, cu un buget comun, care va permite redistribuirea resurselor financiare între regiuni. Astfel, veniturile obținute vor putea susține și lucrările de îngrijire, regenerare și dezvoltare a pădurilor din sudul sau nordul țării.
Obiectivul reformei este o administrare mai eficientă, delimitarea clară a atribuțiilor personalului silvic, crearea depozitelor pentru lemn, crearea oportunităților pentru dezvoltare și reducerea dezechilibrelor financiare dintre întreprinderile silvice și asigurarea resurselor necesare pentru protejarea și dezvoltarea pădurilor, indiferent de regiune. Această schimbare va permite acoperirea cheltuielilor pentru salarii în mod echitabil. Lucrări silvice se vor face dintr-un buget comun, și nu va mai fi nevoie să punem presiune suplimentară pe păduri cu scopul de genera venituri pentru întreținerea fiecărei întreprinderi.
În cadrul întâlnirilor a fost discutată și activitatea angajaților după reorganizare. Ocoalele silvice vor fi păstrate, iar silvicultorii își vor continua activitățile de îngrijire, regenerare și protecție a pădurilor.
Consultările au avut loc la Cimișlia, cu reprezentanții întreprinderilor silvice Tighina, Cimișlia, Iargara, Comrat și „Silva-Sud” Cahul, și la Chișinău, cu reprezentanții întreprinderilor silvice Orhei, Călărași, „Nisporeni-Silva”, Chișinău, „Silva-Centru” Ungheni, „Sil-Răzeni”, Strășeni și „Hîncești-Silva”, precum și ai rezervațiilor naturale: Rezervația științifică „Codrii”, Rezervația științifică „Plaiul Fagului”, Rezervația științifică „Pădurea Domnească”, Rezervația științifică „Prutul de Jos” și ai altor instituții din domeniul silvic.
Prin această reformă, Ministerul Mediului urmărește să eficientizeze adminstrarea, să reducă discrepanțele în sector și să direcționeze mai multe resurse către zonele și pădurile care au cea mai mare nevoie.



















