
Astăzi, OIM Moldova, în parteneriat cu Ministerul Sănătății și cu sprijinul financiar al Guvernului Elveției, a lansat un atelier de două zile care a reunit 40 de profesioniști din domeniile sănătății, asistenței sociale, protecției și ajutorului umanitar din întreaga țară.
Evenimentul a fost deschis de Ester Ruiz de Azua, Șefa Misiunii OIM în Moldova, Alexandru Gasnaș, Ministrul Sănătății, și Zinaida Bezverhni, Ofițer de programe de sănătate în cadrul Cooperării Elvețiene în Moldova.
Moderat de Guglielmo Schinina, Șeful Echipei Globale de Specialiști Tematici ai OIM în domeniul sănătății mintale, al intervenției psihosociale și al comunicării interculturale, atelierul explorează abordări practice pentru consolidarea sprijinului comunitar, îmbunătățirea mecanismelor de orientare către servicii specializate și integrarea serviciilor de sănătate mintală și psihosociale în sistemele naționale, cu un accent special pe abordările comunitare.
Menţionăm că, evenimentul reunește instituții guvernamentale și organizații ale societății civile de pe ambele maluri ale râului Nistru pentru a consolida colaborarea și a promova un sprijin în domeniul sănătății mintale și al asistenței psihosociale mai accesibil, mai incluziv și mai durabil pe întreg teritoriul Moldovei.
Această activitate reflectă angajamentul continuu al OIM Moldova de a promova sănătatea mintală, bunăstarea psihosocială, coeziunea socială și incluziunea, în special în rândul populațiilor strămutate, al comunităților vulnerabile și al persoanelor afectate de crize.



















