Aproape nouă mii de persoane au achitat, de la începutul acestui an, prima de asigurare medicală obligatorie în sumă fixă. Aceasta a rămas neschimbată până la adoptarea Legii fondurilor de asigurare medicală obligatorie pentru 2015 şi constituie 4056 lei. În perioada respectivă sunt aplicate şi reducerile de 50% şi 75%.
Din numărul total de plătitori, peste şase mii au beneficiat de reducere în proporţie de 50 la sută din valoarea primei. Este vorba despre fondatorii de întreprinderi individuale, arendaşii, arendatorii, alţi cetăţeni care nu sunt angajaţi şi nu sunt asiguraţi de Guvern, care achită 2 028 lei. Plata poate fi efectuată la oficiile Poştei Moldovei şi la agenţiile teritoriale ale Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM).
Alte circa 2500 de persoane, proprietari de terenuri agricole, şi-au asigurat riscul cu 1014 lei, beneficiind de reducerea de 75% din prima medicală. Ei au achitat asigurarea la agenţiile teritoriale ale CNAM.
Din momentul adoptării şi intrării în vigoare a Legii fondurilor de asigurare medicală obligatorie pentru 2015, achitarea primei AOAM va fi realizată în corespundere cu noile prevederi.
Elena Ivanov