Peste 100 de încălcări ale Regulamentului Circulației Rutiere și a altor acte normative și legislative în domeniul siguranței transportării călătorilor au fost depistate și documentate de către organele de resort. Acestea sunt rezultatele operațiunii speciale ”Autobuz”, desfășurate de către Inspectoratul Național de Patrulare.
Astfel, în decurs de două săptămîni, inspectorii auto de stat din toată țara au acordat o atenţie deosebită respectării normelor şi standardelor securităţii rutiere, în special la exploatarea autobuzelor și troleibuzelor implicate în transportarea călătorilor. Drept urmare, s-a constatat, că vehiculele sunt exploatate cu diverse defecţiuni tehnice, fără susţinerea testărilor obligatorii sau în lipsa licenţei necesare pentru prestarea serviciilor respective.
În cadrul operațiunii, de către angajații Inspectoratului Auto de Stat al INP de comun cu reprezentanții Agenţiei Naţionale Transport Auto au fost depistate şi documentate 107 încălcări ale legislației naționale în domeniul reglementării transportului de pasageri.
Pe durata controalelor, au fost verificate atât starea tehnică a unităților de transport, cât și pregătirea profesională a șoferilor care activează în acest domeniu. În context, au fost efectuate:
– 16 controale complexe ale agenţilor economici şi întreprinderilor de stat;
– 25 verificări ale unităţilor de transport înainte de ieşire la rută, în urma cărora au fost ridicate 7 plăci de înmatriculare.
Drept urmare, 16 conducători de întreprinderi au primit prescripţii privind înlăturarea neajunsurilor depistate cu stabilirea termenilor pentru executarea şi informarea organelor de resort despre acțiunile întreprinse. Alți 8 funcționari s-au ales cu sancțiuni în acest sens.
Totodată, au fost organizate 16 mese rotunde și întruniri cu transportatorii de călători. În cadrul discuțiilor, aceștia au fost informați despre situaţia accidentară din sectorul respectiv cu familiarizarea lor, privind asigurarea securităţii personale în calitate de participant la trafic, precum şi în vederea prevenirii cazurilor de comitere a accidentelor rutiere.
Dina Roșca