După o pauză de aproape un an, la Chişinău şi-a redeschis din nou uşile magazinul bisericesc „Clopotniţa Moldovei” din scuarul Catedralei mitropolitane (Piaţa Marii Adunări Naţionale 1), anunță Mitropolia Moldovei.
Aici credincioşii pot găsi obiecte de cult, sfinte vase, cădelniţe, tămâie, mir şi alte consumabile care se folosesc în cultul Bisericii sau în rugăciunea particulară. Din acest nou magazin, doritorii pot achiziţiona şi ultimile apariţii în domeniul cărţilor.
În condiţiile în care viaţa noastră creştinească se exprimă cel mai firesc prin a dărui, Biserica a pus la îndemâna tuturor doritorilor sfinte icoane, cărţi şi obiecte bisericeşti, prin care oamenii să poată să-şi îndeplinească rolul lor de buni creştini.
„Prin amenajarea acestui magazin în scuarul Catedralei, nu se urmăreşte numai un profit material, ci şi unul spiritual şi misionar, pentru faptul că avem posibilitatea să expunem obiecte sacre, cărţi religioase, icoane în locuri publice” a declarat secretarul Mitropoliei şi chelarul Catedralei mitropolitane, Prot. mitr. Vadim Cheibaş.
„Spre deosebire de magazinele de obiecte bisericeşti care nu funcţionează în cadrul Bisericii, Magazinul situat la parterul Clopotniţei din scuarul Catedralei oferă credincioşilor articole bisericeşti la preţuri mici. Depozitul unde este aprovizionat magazinul, lucrează doar cu producători – nu lucrează cu terţi -, fapt care ne ajută pentru a da unui obiect un preţ cât mai bun, convenabil pentru preoţi şi credincioşi. Totodată, în acest magazin bisericesc vom practica şi pe viitor un singur adaos comercial, ceea ce înseamnă că aici cumpărătorii vor găsi un preţ mult mai mic decât la alte magazine particulare”, ne-a mai spus părintele secretar mitropolitan.
Diana Munteanu