Rezultatele subvenționării pentru anul 2016, inclusiv situația actuală a achitărilor efectuate pentru cererile de subvenționare depuse în 2016 și prevederile Regulamentului de subvenționare pentru 2017 au fost prezentate joi, 2 februarie curent, în cadrul unei conferințe de presă a Viceministrului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), Iurie Ușurelu și a directorul Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură (AIPA), Nicolae Ciubuc.
Cu referire la Campania de recepționare a cererilor de subvenționare, desfășurată în perioada 5 august – 31 octombrie 2016, AIPA a înregistrat 4549 de cereri în sumă totală de aproximativ 641 mil lei. În comparație cu anul 2015, constatăm o creștere cu 500 a numărului de cereri depuse, iar ca sumă – cu peste 100 mil lei.
Cele mai multe cereri de subvenționare, în număr de 1413 au fost depuse la submăsura 1.3 privind „Stimularea investiţiilor pentru procurarea tehnicii şi utilajului agricol convenţional”. La această măsură s-a înregistrat cea mai mare sumă solicitată – 115,6 mil lei.
Totodată, cele mai multe dosare, 297 au fost depuse în raionul Cahul, însumând peste 36 de mil lei. Cea mai mare sumă solicitată, s-a înregistrat în raionul Comrat, de 46,15 mil lei.
Conform formelor de organizare juridică, cei mai activi au fost producătorii agricoli de tipul Gospodăriilor Țărănești, în număr de 2055, solicitând per total peste 147 mil lei. Totodată, cu referire la membrii asociațiilor profesionale, cei mai activi au fost reprezentanții Asociaţiei Republicane a Producătorilor Agricoli „UniAgroProtect” – cu 1390 producători, Federaţia Naţională a Fermierilor din Moldova – cu 1036, urmați de Federaţia Naţională a Agricultorilor din Moldova „AGROinform” cu 901 membri.
În anul 2016, în categoria tinerilor fermieri s-au înscris 286 de tineri solicitanți de subvenții, care au depus cereri la submăsurile privind stimularea investiţiilor pentru producerea legumelor şi a fructelor pe teren protejat; pentru înfiinţarea, modernizarea şi defrişarea plantaţiilor multianuale; pentru utilarea şi renovarea tehnologică a fermelor zootehnice; pentru dezvoltarea infrastructurii postrecoltare şi procesare și pentru procurarea echipamentului de irigare. Tinerii fermieri au primit un adaos de 15% din suma subvenției calculate, conform prevederilor Regulamentului 2016. Pe parcursul anului 2016, s-au înregistrat în calitate de solicitanți de subvenții, 186 de femei fermier, care la fel s-au bucurat de suplimentul financiar de 15%.
Din numărul total de cereri recepționate și procesate la data de 31 ianuarie 2017, circa 148 de dosare, în sumă totală de peste 27,7 de mil lei au fost respinse ca fiind neeligibile. Astfel, la situația de azi, putem vorbi de un număr total de 4401 de cereri eligibile, în sumă totală de 613,3 mil lei.
De menționat că, spre sfârșitul lunii decembrie a anului trecut, producătorii agricoli care au depus dosare pentru subvenționare în 2016 și care s-au încadrat în limita Fondului de subvenționare au fost subvenționați. Este vorba despre circa 1600 de dosare în suma de 232 mil lei.
Totodată, Nicolae Ciubuc a informat despre demararea procesului de achitare a subvențiilor pentru cererile care nu s-au încadrat în bugetul Fondului de subvenționare 2016. Astfel, plățile au fost efectuate de către Trezoreria de Stat pentru circa 1000 de solicitări în valoare de peste 100 mil lei.
De asemenea, în cadrul conferinței, au fost prezentate prevederile Regulamentului de subvenționare 2017, care se află în proces de elaborare în cadrul grupului de lucru MAIA.
Menționăm, că deși începând cu 2017, AIPA va activa în baza Legii cu privire la principiile subvenționării în agricultură și dezvoltare rurală, actualul Regulamentul de subvenționare va fi elaborat pentru 5 ani și va conține prevederi ce vizează strict procesul de subvenționare. Conform proiectului legii bugetului pentru anul 2017 mărimea Fondului de subvenţionare se propune a fi de 900 de milioane de lei.
Dina Roșca