La ședința Consiliului Municipal Ungheni din data de 25 iulie 2017 a fost discutat subiectul sărbătoririi hramului municipiului Ungheni și o eventuală revenire la sărbătorirea hramului pe data de 12 septembrie, de sărbătoarea „Sf. Bin. Mare Cneaz Alexandru Nevski”, potrivit www.ungheni.md.
Potrivit primarului de Ungheni, Alexandru Ambros, demersul în acest sens a venit de la Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni.
„Au avut loc discuții contradictorii, la ședință au fost prezenți cetățeni ai orașului Ungheni care au insistat ca hramul să fie schimbat pe data de 12 septembrie. De asemenea, au fost prezenți și cetățeni care au insistat ca hramul orașului să fie sărbătorit pe 28 august, de sărbătoarea religioasă Adormirea Maicii Domnului!”, a declarat primarul.
Ambros a subliniat că, totuși, după lungi dezbateri Consiliul Municipal Ungheni a luat decizia ca hramul localității să rămână pe data de 28 august, zi ce va fi declarată liberă pentru orășeni.
„Anul acesta, de sfânta sărbătoare Adormirea Maicii Domnului vom sărbători fără concerte și mult prea multă veselie, deoarece este o sărbătoare care ne cheamă la rugăciune, la smerenie, la mai multe fapte bune”, a menționat primarul, îndemnând unghenenii, pe data de 28 august, de hramul orașului să meargă de dimineață la biserică și să sărbătorească hramul în sânul familiilor.
Diana Munteanu