Lupta privind combaterea corupției în vederea asigurării accesului echitabil la bunurile publice pentru toți cetățenii a fost discutată în cadrul unei întrevederi cu Președintele și Membrii Curții de Conturi de comun cu experții Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și reprezentanții Institutului pentru Politici și Reforme Europene din Republica Moldova.
Evenimentul a avut loc la data de 16 octombrie curent.
Strategia Națională Anticorupție 2017-2020 prevede necesitatea întreprinderii unor importante reforme interne, inclusiv, prin asigurarea eficacității în lupta împotriva corupției, îndeosebi în vederea îmbunătățirii cooperării internaționale privind combaterea corupției. Strategia presupune 7 piloni de integritate, Curtea de Conturi fiind cel de-al 5-lea pilon de integritate. Obiectivul pilonului V este consolidarea capacităților Curții de Conturi în prevenirea corupției în domeniul administrării resurselor financiare și a utilizării patrimoniului public, precum și a asistenței financiare externe.
În context, oficialii externi au relatat despre intenția de a lansa un proiect privind combaterea corupției, cu durata de 4 ani, cu implicarea societății civile, în scopul consolidării instituțiilor statale etc. Experții s-au informat despre acțiunile întreprinse de CCRM în domeniul combaterii corupției la nivel național și instituțional.
Veaceslav Untila, Președintele Curții de Conturi a informat oficialii despre rolul instituției supreme de audit de a veghea în mod eficace cazurile de administrare ineficientă și neconformă a resurselor financiare și a patrimoniului public, și despre acțiunile întreprinse de auditori în cazul depistării suspiciunilor de fraudă și corupție în cadrul misiunii de audit. Domnul Untila a specificat, de asemenea, despre aspectele colaborării CCRM cu organele de drept în contextul combaterii corupției. La fel, membrii CCRM au vorbit despre importanța misiunilor de audit, auditurile anuale obligatorii, tipurile de audit, nivelul implementării recomandărilor CCRM de către entitățile auditate, instruirea angajaților CCRM de către reprezentanții Centrului Național Anticorupție privind identificarea și evaluarea riscurilor de corupție etc.
Totodată, în cadrul întrevederii părțile au pus în discuție importanța promovării integrității în sectorul public și a luptei împotriva corupției, identificând corupția ca o amenințare majoră în asigurarea bunei guvernări. Potrivit experților externi, implementarea proiectului de integritate este un instrument în contracararea acestui flagel.
În final, membrii Curții de Conturi și experții internaționali au concluzionat că, climatul zero toleranță la corupție în cadrul instituțiilor publice reprezintă un obiectiv extrem de important pentru Republica Moldova.
Dina Roșca