Actorul, regizorul, umoristul şi scriitorul Gheorghe Urschi, Artist al Poporului, deţinător al „Ordinului Republicii”, a împlinit astăzi 70 de ani.
Gheorghe Urschi s-a născut în 1948 în Cotiujenii Mari, raionul Floreşti. În 1970, a absolvit Şcoala de Teatru „Boris Şciukin” din Moscova. A fost actor la Teatrul Republican pentru Copii şi Tineret „Luceafărul”. A jucat în multe piese de teatru şi a regizat zeci de spectacole.
De-a lungul a peste patru decenii de activitate, Gheorghe Urschi a scris cărţi, a semnat câteva piese de teatru, scenarii de film şi a realizat numeroase emisiuni şi concerte. A scris piesele de teatru: „Mezinul” (1979), „Vom trăi și vom vedea” (1986), „Testamentul” (1992), „Testamentul-2” (2001), „Doi cocori, două viori” (2003), „Și iar Chirița!” și o duzină de piese pentru copii. Pe unele dintre acestea le-a regizat și a jucat în ele.
Gheorghe Urschi este membru al Uniunii Teatrale și al Uniunii Scriitorilor din Moldova. A editat câteva volume de nuvele: „Dealul fetelor”, „Insula adolescenţei”, „Băiatul cu ghitara”, „Cazuri şi necazuri”, „Eu sar de pe fix”, „Scrieri alese în trei volume”. A tradus din literatura rusă: M. Gorki, A. Vampilov, V. Astafiev etc. A scris versuri pentru mai multe cântece şi a compus câteva piese de muzică uşoară. De asemenea, a semnat şi a regizat trei filme: „Cine arvoneşte, acela plăteşte”, „Văleu, văleu, nu turna!” şi „Fenta”.
A devenit vestit şi datorită emisiunii televizate „Teatru de miniaturi”, precum şi concertelor susţinute prin satele Moldovei împreună cu Maria Urschi, Gheorghe Pârlea, Doina şi Ion Aldea-Teodorovici.
În iunie 2011, Gheorghe Urschi a suferit un atac cerebral, urmând un an de spitalizare.
În 2008, Gheorghe Urschi a fost distins cu „Ordinul Republicii”, iar în 2012 i s-a conferit titlul de „Artist al Poporului”. În 2014, de ziua sa de naştere, a devenit cetăţean de onoare al oraşului Chişinău.
Dina Roșca