Locuitorii raionului Dubăsari sunt invitați să participe la Festivalul ortodox „Un trandafir, o lumânare pentru Ştefan cel Mare”, dedicat Marelui Domnitor al Moldovei Ştefan cel Mare, potrivit consiliului raional, informează Provincial.
Festivalul va avea loc duminică, 22 iulie, începînd cu ora 12:00, de la Biserică şi va continua în incinta Casei de Cultură din localitatea Molovata.
Festivalul are drept scop promovarea valorilor educativ – civice, patriotice, spirituale şi religioase, istoriei neamului nostru moldovenesc.
La eveniment va fi prezent preşedintele Republicii Moldova, Igor Doson, conducerea raionului Dubăsari, oaspeţi şi locuitori ai raionului.
Dina Roșca