
Primarul municipiului Cahul, Nicolae Dandiș, a efectuat recent o vizită de lucru la București, unde a avut mai multe întrevederi cu oficiali și personalități din diverse domenii, axate pe dezvoltarea unor proiecte pentru municipiul Cahul și pe consolidarea relațiilor de colaborare.
În cadrul vizitei, edilul a discutat cu Paul Moldovan despre proiectul comun recent finalizat, despre o vizită planificată la Cahul în perioada următoare, dar și despre noi inițiative de colaborare pentru viitor.
„Am discutat despre inițiative și nevoi de proiecte pentru Cahul, dar și despre viziunea noastră, în acest context complicat, marcat de crize politice și de securitate”, a menționat Nicolae Dandiș.
Tot în cadrul vizitei, primarul a avut întrevederi cu foștii președinți ai României, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, discuțiile vizând inițiative educațional-culturale și posibilități de sprijin pentru proiectele locale din Cahul.
De asemenea, Nicolae Dandiș s-a întâlnit cu academicianul și profesorul Nicolae Noica, director general al Bibliotecii Academiei Române, de la care a primit donații de carte destinate bibliotecii din Cahul.
În cadrul discuțiilor a fost abordată și posibilitatea implicării unor specialiști în proiectul de restaurare a unei clădiri istorice din municipiu, recent achiziționată de autoritățile locale.
Potrivit primarului, toate părțile implicate și-au exprimat deschiderea de a efectua vizite la Cahul în perioada următoare, în contextul proiectelor planificate de autoritățile locale.






















