Membrii Comitetului director local (CDL) al proiectului „Sporirea eficienței energetice a Gimnaziului «Iurie Boghiu» din satul Flămânzeni” s-au întrunit astăzi în cadrul celei de-a treia ședințe, organizată în incinta Consiliului raional Sângerei.
La ședință a fost prezentat raportul de monitorizare a proiectului pentru perioada iulie-septembrie și au fost prezentate activitățile din planul de implementare pentru perioada octombrie-decembrie a.c.
Scopul acestui CDL este să ofere soluții pentru problemele ce ar putea apărea pe parcursul implementării proiectului, precum și mai multă responsabilitate părților implicate la nivel local.
În rezultatul implementării proiectului, consumul anual normat de energie la gimnaziul din satul Flămânzeni se va reduce cu 552 MWh, iar emisiile anuale normate de CO2 – cu 118 tone. Valoarea estimativă a proiectului se cifrează la 1,264 milioane de euro.
Proiectul „Sporirea eficienței energetice a Gimnaziului «Iurie Boghiu» din satul Flămânzeni” este finanțat de Uniunea Europeană în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, care este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și ADR Nord și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Guvernul Suediei, Guvernul României și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).
Dina Roșca