La 19 noiembrie curent va avea loc referendumul local de revocare a primarului general al municipiului Chișinău și alegeri locale noi în 10 localități. Astfel, Comisia Electorală Centrală informează că pînă la 18 noiembrie curent, alegătorii din aceste localități pot verifica corectitudinea întocmirii listelor electorale atît în localurile secţiilor de votare, cît şi online, accesînd pagina web a Comisiei www.cec.md, rubrica ”Verifică-te în RSA”, potrivit unui comunicat de presă.
Potrivit legislaţiei electorale, alegătorul se poate adresa la biroul electoral al secției de votare, ce corespunde domiciliului sau reședinței sale, pentru a solicita, în baza documentelor doveditoare, includerea sau excluderea din listă, corectarea erorilor comise la înscrierea datelor despre sine ori despre alţi alegători.
Amintim că, alegătorul poate fi înscris numai într-o singură listă electorală şi la o singură secţie de votare în baza actelor ce atestă domicilierea sa în perimetrul secţiei de votare respective.
Persoana care are domiciliu și reședință valabilă, se înscrie în lista electorală ce corespunde secţiei de votare în a cărei rază teritorială aceasta îşi are reşedinţa.
Dina Roșca