Perimetrul de control al postului vamal Sculeni urmează a fi extins cu aproximativ 1,3 Ha – lot care va fi utilizat pentru suplimentarea pistelor de control și reamenajarea elementelor de infrastructură. Inițiativa Serviciului Vamal a primit susținerea Executivului, care a aprobat transmiterea și schimbarea categoriei de destinație a terenului necesar pentru efectuarea lucrărilor de extindere și modernizare a infrastructurii postului,potrivit unui comunicat de presă.
Demersurile de extindere a postului sunt corelate cu cele de implementare a proiectului de reabilitare a punctelor de trecere de pe segmentul de frontieră moldo-român ”Sculeni-Sculeni”, ”Leușeni-Albița” și ”Giurgiulești-Galați”. Amintim că proiectul urmează a fi implementat în cadrul Programului Operaţional Comun România – Republica Moldova 2014-2020, finanțat de Uniunea Europeană cu un buget de 10 mln. euro, beneficiarii căruia sunt Agenția Națională de Administrare Fiscală din România – Lider de Proiect și Serviciul Vamal al Republicii Moldova – Partener.
Necesitatea acestor investiții este determinată de constrângerile de infrastructură existente actualmente în raport cu fluxurile și schimburile comerciale în continuă creștere, motiv pentru care, în cazul sporirii fluxului transfrontalier, sunt formate aglomerări de unități de transport la traversarea frontierei.
În ceea ce privește postul vamal Sculeni, în prezent acesta înregistrează unele dintre cele mai mari valori de trafic, fiind zilnic traversat de circa 2.000 de unități de transport, dintre care până la 350 sunt autocamioane.
Prin aceste măsuri, Serviciul Vamal urmărește sporirea capacității de perfectare, iar în rezultat, accelerarea traficului transfrontalier de mărfuri și persoane, cu asigurarea concomitentă a rigorilor de control.
Dina Roșca