Membrii Consiliului municipal Chișinău (CMC) au aprobat bugetul municipal pentru anul 2018 în lectura a II-a, informează Provincial.
Șeful fracțiunii PSRM, Ion Ceban, a comunicat despre necesitatea aprobării bugetului pentru anul 2018.
„Reiterez, obiecții principale la această etapă nu avem. Urmează să fie văzută corelarea cu bugetul național, dar aceasta o vom face în luna ianuarie. În pofida tuturor lucrurilor, am o bucurie interioară, fiindcă simt că astăzi bugetul va fi aprobat. Vorbesc de acest lucru în așa fel, fiindcă în ultimii 10 ani de zile, bugetul este aprobat până la finele anului și nu prin mai sau iunie. Este vital și foarte important să începem activitatea bugetară din luna ianuarie, pentru a face acele transferuri unde trebuie să plece banii, dar și să intrăm cu dreptul în noul an bugetar. Fracțiunea noastră a lucrat foarte mult, cu, practic, toate direcțiile și celelalte fracțiuni au făcut același lucru. Există și în prezent probleme în ceea ce ține de buget, dar eu sunt sigur că le vom rezolva”, a precizat el.
Șeful fracțiunii PL, Ion Cebanu a vorbit despre deficiențele bugetului. „Pentru că suntem în sezonul rece al anului trebuie să vedem bugetul pentru compensarea agentului termic, care este suma prevăzută? Un proiect care ține de municipalitate și interesul cetățenilor, nu are cum să nu-l susții. 2 ani de zile era foarte rău bugetul, nu știu cum anul acesta așa-i de bun bugetul. Cine v-a consultat așa de bine? Cel puțin fracțiunea noastră a fost constantă tot timpul, dar atunci când te prefaci 2 ani de zile și după aceasta spui că totul e bine, să știți că oamenii simt totul. Bugetul privește viața si confortul fiecărui locuitor al mun. Chișinău, dar acest buget nu se deosebește cu nimic de celelalte. Dacă veți privi mai atent, veți vedea că el are foarte multe lacune. Anul care vine este anul Centenarului Unirii, ar fi foarte mare păcat să nu avem acțiuni. Noi vom monitoriza tot ceea ce s-a stabilit în sesiunile următoare. A trebuit să plece Dorin Chirtoacă, ca bugetul brusc să fie bun. 2 ani de zile au fost blocaje și scandaluri, să vă fie rușine că 2 ani de zile v-ați bătut joc de locuitorii acestei urbe”, a menționat el.
Consilierul municipal, Ala Nemerenco, a precizat despre direcțiile unde au fost alocați banii. „Indiferent de timp, unica categorie care rămâne aceeași sunt copiii, mă bucur ca s-au obținut banii pentru a alimenta copiii în grădinițe. Vreau să mulțumesc colegilor care au susținut această idee. Vreau să vă spun că, chiar și acum, copiii se alimentează sub limită, dar în sfârșit am ajuns la o mică majorare”, a remarcat ea.
Consilierul PPEM, Veaceslav Bulat, a vorbit despre 2 caracteristici ale bugetului pentru anul 2018. „Bugetul pentru anul 2018 este supra optimist, fiindcă sunt lucruri greu de realizat. Pare de necrezut cum valorifică banii direcțiile Primăriei. Din aceste considerente, bugetul pentru anul 2018 poate avea 2 caracteristici, fie va fi un buget al dezamăgirilor sau un început de relansare a procesului de dezvoltare a municipiului Chișinău”, a declarat el.
Bugetul municipal în lectura a doua a fost aprobat cu votul a 44 consilieri. Potrivit proiectului, veniturile în bugetul municipal pentru 2018, vor fi 3 miliarde 758 de milioane de lei, iar cheltuielile – 4 miliarde 49 de milioane de lei. Principalul document financiar al Capitalei va avea un deficit de 290 de milioane 616 mii de lei.
Mihaela Conovali