Îmbunătățirea iluminării trecerilor de pietoni; construcția refugiilor pietonale și reamenajarea intersecțiilor; instituirea vitezei limită de 30 km/h pe zone extinse ale municipiului Chișinău – sunt propunerile prezentate, ieri, 22 martie 2017, în cadrul unei audieri publice organizate de Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) cu susținerea Fundației pentru o Societate Deschisă (FOSI), potrivit unui comuncat de presă al IPRE.
Aceste propuneri au venit după ce experții IPRE au analizat datele statistice ale Poliției de Patrulare, care indică că aproximativ 50% din accidentele rutiere din capitală sunt cu implicarea pietonilor și bicicliștilor. Principala cauză a accidentelor din ultimii ani soldate cu victime este neacordarea de prioritate pe trecerile de pietoni. În 2015, 11 pietoni și-au pierdut viața și peste 280 au fost traumatizate fiind loviți chiar pe trecerea de pietoni. Totodată, în anul 2016 numărul total al persoanelor decedate în mun. Chișinău ca urmare a accidentelor rutiere a crescut cu 24% față de anul 2012, ajungând la 57 de morți, iar celor traumatizate a fost de 1393. Comparând numărul total de persoane decedate din mai multe orașe ale lumii, municipiul Chișinău se clasează destul de slab, înregistrând 7,2 persoane decedate raportate la 100 000 de locuitori. În alte capitale europene sunt înregistrate date mult mai mic: Stockholm – 0,7; Berlin – 1,5; Istanbul 1,8; București – 6,3.
„Doar în 2011, 61% din numărul total al persoanelor decedate, au fost tamponate pe trecerile de pietoni în intervalul orelor 18:00-6:00. Aceste date confirmă faptul că luminozitatea este unul din factorii determinanți în producerea accidentelor rutiere în capitală. Este doar un exemplu, care ne face să credem că obiectivul major al politicii publice propuse astăzi de IPRE este reducerea drastică a numărului de persoanele traumatizate sau decedate pe trecerile de pietoni. Municipiul Chișinău poate deveni un loc mai sigur și mai sănătos prin modificarea și ajustarea aspectului exterior al trecerilor de pietoni, astfel încât intersecțiile din capitală care au fost proiectate pentru a servi în principal autovehiculele private să devină accesibile și sigure pentru toți participanții”, a afirmat autorul politicii publice IPRE, Stanislav Ghilețchi.
În cadrul audierii publice de astăzi au participat reprezentanți ai Primăriei mun. Chișinău, consilierii locali, primari din suburbii, șefi ai direcțiilor și întreprinderilor municipale, reprezentanții societății civile. Majoritatea celor prezenți au venit cu analize și concluzii proprii pe subiectul propus de IPRE, iar reprezentantul Inspectoratului Național de Patrulare a venit cu propunerea de a crea un grup lărgit de lucru, care va avea scopul de a analiza posibilitățile practice de îmbunătățire a situației din domeniu. După discuțiile de astăzi, experții IPRE vor analiza propunerile participanților și vor definitiva propunerea de politică publică, care ulterior va fi promovată și transmisă Consiliului și Primăriei municipiului Chișinău.
„Eu vreau să susțin eminamente aceasta inițiativă a IPRE, care a este susținută și de alți reprezentanți ai societății civile. Politica publică va veni spre ajutorul factorilor de decizie, care au obligațiunea de a îmbunătăți situația. De exemplu, iluminarea trecerilor de pietoni nu este o inițiativă tocmai ieftină dar nu este nici și una chiar scumpă. Analiza IPRE prezintă o analiză a riscurilor, beneficiilor și probabilităților, iar aceasta demonstrează că iluminarea ar fi una vitală pentru orice cetățean”, a menționat Iurie Gotișan, expert IDIS „Viitorul”.
Dina Roșca