
MAD-Aid, organizația de caritate din Marea Britanie condusă de basarabeanca Victoria Dunford, a organizat cel de al 5-lea eveniment de caritate. Gala care a marcat aniversarea MAD-Aid de 5 ani, a întrunit 70 de oaspeți dintre care peste 40 persoane au fost moldoveni din toate colțurile Regatului Unit.
Evenimentul a fost sponsorizat de echipa TAX Ace si Ocavia Limited, companii conduse de Iurie Bivol, moldoveanul care este și parte a bordului non-executiv a organizației MAD-Aid.
„Sunt mândră că după 5 ani de muncă grea am reușit să am primul eveniment pe insula noastră, unde 60% din oaspeți au fost moldoveni, concetățeni de ai noștri cărora le pasă și care așteaptă cu nerăbdare să fie implicați în proiectele noastre”, a menționat Victoria Dunford.
Oaspeții evenimentului au fost încântați și surprinși de profesionalismul și talentul artiștilor moldoveni: Iurie Sula, violonist, compozitor, câștigător a numeroase concursuri internaționale; Elena Sava, solist și Ecaterina Cârlan, dansatoare. Acești tineri ingenioși și talentați au demonstrat că Moldova are talente frumoase.
Evenimentul a acumulat peste 2500 de lire sterline, o suma care va fi folosită pentru întreținerea Centrului “Phoenix” pentru copii cu dizabilități din Republica Moldova.
Totodată, în cadrul evenimentului Victoria Dunford a reușit să prezinte prima sa carte, “Get MAD”, fiind la prima ediție. La licitație cartea s-a vândut cu 250 de lire sterline, după o „luptă” între Vadim Turcanu, antreprenor, autor în Marea Britanie și Vilen Murzac, Charge d`affaires a Ambasadei Republicii Moldova în Londra. Cel care a cumpărat cartea a fost Vadim și a dăruit-o misiunii diplomatice.
“Get MAD” este o carte despre cum injustiția și incapacitățile instituționale au făcut-o pe Victoria să transforme repulsia și nedreptatea într-o organizație care demonstrează permanent că împotriva tuturor paradigmelor se poate.
“Am ales chiar de la bun început un drum care, practic, nu era parcurs și am creat, de-a lungul celor 5 ani, o potecă pe care sper să meargă alți conaționali care înțeleg că schimbarea începe de la noi și că pot contribui la ea“, a notat Victoria.
Dina Roșca