7 octombrie 2007 este o dată memorabilă pentru autoritățile călărășene de pe ambele maluri ale Prutului. În acea zi, a fost semnat protocolul de înfrățire între orașul Călărași din Republica Moldova și municipiul Călărași din România.
Același primar de Călărași, Nicolae Melnic, și-a lăsat semnătura, exact cu zece ani în urmă, pe documentul care certifică începutul relațiilor de prietenie și parteneriat cu municipiul Călărași.
”Atunci, pentru prima dată am organizat Zilele orașului Călărași. Am făcut o sărbătoare mare, cu muzică și foc de artificii. A fost lume multă și o zi frumoasă cu soare”, își amintește Nicolae Melnic.
Tot atunci, fusese semnat și acel protocol de înfrățire. Din municipiul Călărași venise o delegație în frunte cu viceprimarul Picu Șișman.
Inițiativa i-a aparținut lui Nicolae Melnic. Prima tentativă de a fost făcută mult mai înainte, prin anii 90 ai secolului trecut. ”Atunci, autoritățile călărășene de peste Prut nu s-au arătat interesdate de o eventuală colaborare și au refuzat, invocând că nu sunt gata să încheie astfel de acorduri”, povestește Nicolae Melnic.
sursa: expresul.md