Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” a organizat astăzi lansarea a două cărți al căror autor și protagonist este regretatul Vasile Vasilache: „Jurnal” (Editura ARC, 2017, îngrijitor al ediției Victor Vasilache, prefațator Igor Nagacevschi) și „Vasile Vasilache: un filozof al literelor basarabene” (Editura „Știința”, 2017, coordonator al ediției Vasile Malanețchi). Evenimentul a avut loc la Casa Scriitorilor din Moldova, informează moldpres.md
În alocuţiunea sa, vicepreşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Teo Chiriac, a menţionat că aceste două cărţi sunt excepţionale: prima cuprinde jurnalul scriitorului, iar cea de-a doua – aproape totul ce s-a scris despre prozator. „Vasile Vasilache scria cum vorbea şi vorbea cum scria. Acest jurnal este o literatură de sertar”, a constatat Teo Chiriac. La rândul său, traducătorul Victor Vasilache, feciorul regretatului scriitor, a afirmat că a descoperit acest jurnal în arhiva tatălui său.
Directorul Muzeului Naţional de Literatură „M. Kogălniceanu”, Vasile Malaneţchi, organizatorul evenimentului, a accentuat că volumul „Vasile Vasilache: un filozof al literelor basarabene” cuprinde o bună parte din textele critice şi exegetice publicate până acum cu privire la viaţa, activitatea şi opera lui Vasile Vasilache. „Am preluat, de asemenea, câteva din interviurile acordate de scriitor cu diferite ocazii, precum şi o serie de consideraţii ale sale despre sine şi despre unii colegi de breaslă”, a precizat Vasile Malaneţchi.
Potrivit prozatorului Vladimir Beşleagă, ”ceea ce impresionează mult în aceste volume este lexicul, vocabularul utilizat de scriitor”. Criticul literar Maria Şleahtiţchi a subliniat că aceste două cărţi sunt pentru cei care studiază literatura, iar criticul literar Eugen Lungu le-a definit drept introducere în opera lui Vasile Vasilache. Pe marginea celor două cărţi s-au mai pronunţat scriitorii Leo Butnaru, Vitalie Ciobanu, Igor Nagaveschi, Mircea V. Ciobanu ş.a.
Vasile Vasilache s-a născut pe 4 iulie 1926 în sartul Unţeşti, judeţul Bălţi, azi raionul Ungheni. A debutat editorial cu proza pentru copii „Trişca” şi cu volumul de publicistică „Răsărise un soare în vie” (1961). Este autor al unor nuvele și romane („Povestea cu cocoșul roșu”, „Elegie pentru Ana-Maria”, „Surâsul lui Vişnu”, „Două mere ţigance”, „Tăcerea casei aceleia”), al unor cărți pentru copii („Mama mare, profesoară de istorie”), precum și al unor eseuri. În 1994 a fost distins cu Premiul Naţional şi în 1996 – cu „Ordinul Republicii”. Vasile Vasilache s-a stins din viaţă la 7 iulie 2008, la Chişinău. A fost înmormântat la Cimitirul Central din capitală.