Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova anunță despre deschiderea cantinei Aloha cu bucătărie europeană și indiană, ce va avea loc astăzi, 20 octombrie, ora 17:00, în Căminul nr. 3 din Campusul studenţesc al USMF „Nicolae Testemiţanu”.
Potrivit unui comunicat de presă, cantina are o capacitate de 90 de locuri, iar bucatele variate vor fi gătite de patru bucătari din Moldova şi unul din India. Pentru un prânz doritorii vor scoate din buzunar între 30 şi 50 de lei.
Programul de activitate va începe la ora 9:00 până la 21:00, perioadă de timp în care, la solicitare, se vor oferi și servicii de catering în toate căminele studențești ale Universității.
Localul îşi propune să studieze preferințele clienților săi și să răspundă cererilor acestora, astfel, încât toţi consumatorii să savureze din mâncarea nu doar gustoasă, dar şi sănătoasă.
Denumirea cantinei Aloha provine din limba hawaiiană şi înseamnă „Salut”. Aceasta a fost deschisă ca rezultat al solicitărilor crescânde la cantina cu bucătărie indiană Salt N’Pepper, care și-a început activitatea în septembrie anul trecut.
Dina Roșca