
Educatoarele de la grădinița-creșă „Licurici” din satul Geamăna, raionul Anenii Noi, folosesc instrumentul TEACH pentru a observa și a îmbunătăți modul în care organizează activitățile și interacționează cu copiii. Scopul este ca fiecare copil să poată participa și învăța, iar activitățile să fie adaptate inclusiv nevoilor copiilor cu cerințe educaționale speciale.
TEACH este un instrument de observare a practicilor educaționale, dezvoltat de Banca Mondială și introdus în Republica Moldova în cadrul proiectului „Îmbunătățirea Calității Educației” (EQIP), implementat de Ministerul Educației și Cercetării cu sprijinul financiar al Băncii Mondiale.
Instrumentul permite observarea și analiza modului în care se desfășoară procesul educațional în grupele de copii cu vârsta de 3-6 ani, punând accent pe calitatea practicilor educatorului și pe implicarea copiilor în activitățile de învățare. TEACH urmărește trei domenii esențiale ale practicii educaționale: crearea unui mediu de învățare pozitiv și favorabil dezvoltării copilului, sprijinirea și ghidarea învățării, precum și dezvoltarea competențelor socio-emoționale ale copiilor. Datele obținute prin observare oferă o imagine obiectivă asupra practicilor educaționale și contribuie la identificarea aspectelor care funcționează bine, precum și a celor care necesită consolidare. Rezultatele pot fundamenta măsuri de sprijin și dezvoltare profesională a cadrelor didactice și pot contribui, la nivel de sistem, la îmbunătățirea calității educației timpurii.
În instituția din Geamăna sunt 134 de copii, dintre care 11 au cerințe educaționale speciale (CES). Pentru cei care au nevoie de sprijin suplimentar, educatoarele adaptează explicațiile și sarcinile, astfel încât să le fie mai ușor să participe alături de ceilalți.
Corina Gavriluța, educatoare la „Licurici”, spune că formările au ajutat-o să acorde mai multă atenție emoțiilor și comportamentului copiilor atunci când pregătește și desfășoară activitățile.
„Programul TEACH m-a dezvoltat foarte mult, deoarece am aflat lucruri noi, interesante. Pe mine el mă ajută la activitățile pentru copii, îmi dezvoltă creativitatea, comunicarea și toate strategiile didactice învățate la această formare. Prin programul TEACH am învățat să monitorizez emoțiile și comportamentul copiilor, inclusiv ale copiilor cu cerințe educaționale speciale”, povestește Corina Gavriluța.
O altă educatoare, Irina Malairău, a beneficiat de instruirile TEACH chiar la începutul carierei sale didactice. Specialista era în primul an de activitate după absolvirea facultății și căuta modalități de a comunica eficient cu copiii și de a crea un climat în care fiecare să se simtă bine.
„Atunci când am făcut instruirile TEACH, eram în primul an ca tânăr specialist, deci mi-au fost tare utile. M-au ajutat să fiu mai atentă la comportamentul meu, la climatul pe care îl ofer eu copiilor în grupă, dacă mă înțeleg ei pe mine atunci când eu le explic ceva, sau nu mă înțeleg”, spune Irina.
Programul TEACH a fost foarte util și pentru Diana Buzu, metodistă în grădinița din Geamăna: „Pentru mine TEACH este un program foarte important, deoarece mă ajută să transform activitățile de zi cu zi într-un mediu cald, bine organizat și util tuturor copiilor”.
Experiența de la Geamăna vine în contextul extinderii programului în grădinițele din Republica Moldova. După ce aproximativ 530 de cadre didactice au fost instruite anul trecut, Ministerul Educației și Cercetării își propune ca, în acest an, formarea să cuprindă circa 2.200 de educatori. Aproape 60 de formatori din diferite regiuni ale țării au participat recent la un atelier dedicat pregătirii acestei etape.



















