La invitația primarului satului Petrunea, Iurie Nastas, Președintele raionului Glodeni, Ion Leucă, însoțit de Vicepreședintele ales Ion Maican și șeful Secției Construcții, Gospodărie Comunală și Drumuri, Aurel Bodean, a participat la ședința Grupului de lucru pentru implementarea Proiectului „Lucrări de construcție a sistemului de canalizare a apelor riziduale din satul Petrunea raionul Glodeni”, care s-a desfășurat în incinta Primăriei localității.
Potrivit consiliului raional, participanții la ședință au dezbătut aspectele divergente în vederea identificării unei abordări comune constructive, necesare pentru asigurarea continuității și realizării reușite a proiectului, cu respectarea angajamentelor asumate în cadrul contractual.
Președintele raionului s-a pronunțat asupra excluderii birocratizării excesive a procesului de implementare a proiectului, însă cu respectarea strictă a cerințelor tehnice și normative, insistând în mod special asupra unui dialog constructiv dintre proiectant și antreprenor.
„Satul Petrunea merită infrastructură modernă, inclusiv sistem de canalizare, deaceea este imperativ necesar să asigurăm continuitatea proiectului la finanțarea căruia au contribuit și locuitorii satului”, a subliniat Ion Leucă.
Costul lucrărilor de construcție a sistemului de canalizare a apelor riziduale din satul Petrunea constituie 15,98 mln lei, lungimea totală a rețelei de canalizare constituie 18 km.
Dina Roșca