Pe data de 29 martie curent, în țară va fi implementat sistemul informatic automatizat pentru recepționarea și gestionarea apelului de urgență 112 și respectiv crearea Serviciului național unic 112.
În context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență anunță că pe autospecialele de intervenție , vor fi modificate inscripțiile, din „901” în „112”. La fel, inscripția va fi modificată și pe panourile informative, din apropierea mai multor instituții publice, unde oamenii vor avea posibilitatea de a se informa și documenta.
Astfel sintagma „În caz de incendiu apelați 901”, va fi înlocuită cu sintagma „În caz de urgență apelați 112”. Despre implementarea Serviciului unic de urgență 112, vor fi informați cetățenii și în cadrul raziilor de intruire cu diferite tematici, pe care le efectuează salvatorii și pompierii.
La acest capitol, vor mai fi informați și angajații diferitor instituții de stat, mai ales angajații și responsabilii din cadrul instituțiilor de învățămînt, pentru cunoașterea corectă a numărului unic de urgență, care urmează a fi apelat în cazul în care oamenii se află în situații de risc și au nevoie de ajutor.
Dina Roșca