Un deţinut în vîrstă de 37 de ani aflat în custodia instituţiei de detenţie din Bălţi, a fost creştinat. Despre aceasta anunță Departamentul Instituții Penitenciare.
Evenimentul a avut loc la mijlocul săptămînii curente, în incinta bisericii de pe teritoriul instituţiei de detenţie. Slujba a fost oficiată de preotul capelan al instituţiei, Vladislav Radicov.
Ceremonia a fost realizată după obiceiurile creştineşti legate de sfîntul botez.
Slujba propriu-zisă a cuprins: scufundarea în apă sfinţită, citirea Evangheliei, ungerea cu Sfîntul mir şi punerea cruciuliţei.
La sfîrşitul slujbei, preotul l-a felicitat pe noul creştin cu primirea Sfîntului Botez şi i-a reamintit că taina Botezului este un eveniment unic şi important în viaţa fiecărui creştin, îndemnîndu-l să participe la Sfintele Slujbe și să se împărtășească cu Trupul și Sîngele Mîntuitorului.
Deţinutul este condamnat la 13 ani şi 7 luni privaţiune de libertate dintre care 12 i-a ispăşit deja.
De remarcat că, evenimentul se înscrie în rîndul activităţilor de asistenţă religioasă, desfăşurate de Serviciile activitate psihologică și reintegrare socială din cadrul instituțiilor subordonate Departamentului Instituţiilor Penitenciare, în vederea creşterii şanselor de reintegrare socială a persoanelor private de libertate.
Elena Ivanov