Curtea de Conturi a examinat în cadrul ședinței Raportul auditului financiar asupra Raportului Guvernului privind executarea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală (FAOAM) în anul bugetar încheiat 2017.
Probele de audit au fost colectate la Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) prin analiza și contrapunerea datelor din sistemul informațional, inclusiv din evidența contabilă a CNAM, precum și cu informațiile primite de la terțe părți. De asemenea, au fost acumulate probe de audit la unele instituții medico-sanitare publice.
Constatările expuse în Raportul auditului financiar asupra Raportului Guvernului privind executarea fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală în anul bugetar încheiat 2017 relevă următoarele:
• limitarea auditorul în expunerea și evaluarea volumelor de servicii prestate populației contractate, rezultată din lipsa corelării datelor aferente contractării și achitării de către Companie a asistenței medicale primare, urgente prespitalicești și de ambulatoriu, precum și raportării de către instituțiile medico-sanitare (2844,4 mil.lei);
• funcționarea necorespunzătoare a sistemului informațional automatizat „Medicamente compensate”, admiterea introducerii datelor eronate precum și modalitatea neadecvată de stocare a documentelor primare, cumul de factori care nu asigură pe deplin posibilitatea de evaluare a justificării cheltuielilor la acest capitol (1,1 mil.lei);
• aplicarea tarifelor în lipsa justificării corespunzătoare la achitarea serviciilor prestate în cadrul asistenței medicale spitalicești (2522,2 mil. lei);
• lipsa ajustării și aprobării cadrului regulator intern (inclusiv politicile contabile) aferent evidenței contabile și raportării financiare a veniturilor FAOAM, potrivit normelor specifice;
• divizarea într-o modalitate incertă și lipsită de temei, între Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Companie a mijloacele destinate Companiei pentru realizarea indicatorilor legați de debursare, precum și lipsa reglementărilor privind delimitarea responsabilităților între acestea;
• păstrarea tendinței de executare a fondului măsurilor de profilaxie și de dezvoltare a prestatorilor publici de servicii medicale sub nivelul planificării inițiale, ceea ce poate determina neasigurarea atingerii scopurilor acestora.
Auditul a constatat că Raportul Guvernului privind executarea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală în anul bugetar încheiat 2017 oferă, cu excepția aspectelor ce au determinat exprimarea opiniei cu rezerve, sub toate aspectele semnificative, o imagine fidelă, corectă și deplină.
Totodată, se reiterează necesitatea elaborării și aprobării politicilor aferente evidenței contabile și raportării fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală, în temeiul statutului de autonomie financiară conferit și activității specifice a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.
Dina Roșca