Mai multe sate din UTA Gagauz-Yeri şi regiunea Odesa (Ucraina) au semnat ieri la Odesa acorduri de colaborare în domeniile cultural, social şi economic, transmite moldpres.md.
La ceremonia de semnare au participat preşedintele Consiliului regional Odesa, Anatoli Urbanski, şi preşedintele Adunării Populare din autonomia găgăuză, Vladimir Cîssa, autorităţi locale din ambele unităţi teritorial-administrative. Părţile au subliniat importanţa relaţiilor de parteneriat pentru dezvoltarea social-economică a celor două regiuni de la frontiera R. Moldova cu Ucraina.
“Aceste acorduri de cooperare vor permite satelor din UTA Gagauz-Yeri şi regiunea Odesa să participe şi să obţină granturi în cadrul proiectelor Uniunii Europene, să devină mai atractive în context investiţional. Totodată, parteneriatul în sfera culturală va permite sudului regiunii Odesa, cunoscut ca o zonă multinaţională unde locuiesc găgăuzi, moldoveni, bulgari, să-şi păstreze şi promoveze valorile şi tradiţiile”, a menţionat Iuri Dimcioglo, vicepreşedinte al Consiliului regional Odesa, originar din autonomia găgăuză.
În cadrul ceremoniei de la Odesa, localitatea ucraineană Vilkovo a devenit înfrăţită cu oraşul Ceadâr-Lunga, Kotlovina cu satul găgăuz Etulia, Podgornoe cu Chiriet-Lunga, Starâie Troianî cu Dezghinja, Kubei cu localitatea Copceac, iar satul ucrainean Serpnevoie cu Cioc-Maidan din UTA Gagauz-Yeri, indică gagauzinfo.md.
În anul 2014, municipiul Comrat a stabilit un acord de colaborare cu oraşul Bolgrad din regiunea Odesa, care prevede activităţi comune pentru dezvoltarea relaţiilor de prietenie, cooperare în sfera comercial-economică, educaţie, ştiinţă, formare profesională, sport şi turism, asistenţă socială, investiţii etc.