Angajații SEBN Moldova s-au alăturat, la 2 noiembrie 2018, inițiativei Centrului Național de Mediu privind plantarea copacilor de salcâm, tei, arbuști în lunca rîului Răut.
Acțiunea a avut loc în cadrul proiectului ”Implicarea grupurilor ţintă în promovarea managementului integrat pe rîuri mici din Republica Moldova”, care este implementat de Centrul Național de Mediu, în baza grantului oferit din Proiectul SDC-ADA ”Consolidarea cadrului instituţional în sectorul de apă şi sanitaţie în Republica Moldova (Faza 01)”.
Nemijlocit, 25 de angajați ai SEBN au plantat arbuști de păducel și măceș.
“Ne-am alăturat cu drag acestei inițiative. Cu atât mai mult că și fabrica noastră se află în apropierea râului Răut. Or, protecția și amenajarea mediului înconjurător trebuie să fie un obiectiv comun”, spune directorul SEBN Moldova, Igor Corman.
În total, în perioada noiembrie 2018, au fost plantați 5000 de copaci în lunca rîului Răut, pe o parte și alta a traseului dintre satul Mitoc și orașul Orhei.
SE Bordnetze SRL este unul dintre cei mai importanți producători de cablaje auto din Republica Moldova. Proiectul de investiții este implementat în cadrul Zonei Economice Libere Bălți, subzona Orhei. Compania a fost înregistrată în decembrie 2015 și este o filială a Sumitomo Electric Bordnetze SE, care este un producător global în domeniul industriei automotive, cu 33 de mii de angajați din 15 țări. La moment, SEBN Moldova are peste 2100 de angajați.
Dina Roșca