O acțiune caritabilă fără precedent se desfășoară în aceste zile la Glodeni, Republica Moldova, informează Provincial.
Mai bine de 1200 de copii din acest raion au beneficiat de cadouri cu ocazia Crăciunului de rit vechi. Este cea mai mare donație, făcută vreo dată pentru copiii din Glodeni. Cadourile au fost aduse de către asociația filantropică ”Tășuleasa Social” din Județul Bistrița-Năsăud, România, care are semnat un acord de cooperare cu raionul Glodeni. Iar în România acestea au ajuns din Germania, grație organizației filantropice Johanniter-Unfall-Hilfe e.V., care timp de 15 ani bucură copiii români cu daruri de Crăciun. Pentru prima oară, în acest an o parte din cadourile oferite de asociația germană României au ajuns și în Republica Moldova.
Cadourile aduse cu un autocamion de mare tonaj conțin rechizite școlare, produse alimentare neperisabile, produse igienice, etc. Toate sunt noi, avînd certificatele corespunzătoare, și au fost adunate și ambalate cu mare grijă de către cetățenii din Germania. La distribuirea cadourilor au participat, pe lângă reprezentanți ai oficialilor și societății civile din Glodeni, oficiali și voluntari din România și Germania. Astfel, mai multe echipe mobile s-au detașat miercutri, 10 ianuarie, în 24 instituții de învățămînt preuniversitar unde au împărțit cutiile tuturor copiilor din clasele I-a și a II-a din întreg raionul Glodeni.
Din numeroasa delegație română au făcut parte oficiali de rang înalt din Bistrița-Năsăud, inclusiv Președintele Consiliului Județean, Prefectul județului Bistrița-Năsăud și Primarul orașului Beclean – al doilea oraş ca mărime al acestui judeţ. Aceștia au aut o întrevedere oficială cu conducerea raionului și cu primarul orașului Glodeni.
Președintele raionului Glodeni, Ion Leucă, a mulțumit delegației pentru deschiderea fără precedent și disponibilitatea de a aduce bucuria celor 1200 de copii din raionul Glodeni care au beneficiat de cadouri, inițiativa revenindu-i Președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan. ”Am fost profund impresionat de colaborarea în realizarea acestei frumoase idei cu Consiliul Județean, cu ”Țășuleasa Social”, cu Asociația Obștească locală ”Neemia”, dar și de acel schimb cultural pe care l-am avut deja între raionul Glodeni și județul Bistrița-Năsăud. Sînt sigur că pe viitor vom avea mult mai multe și mai consistente acțiuni frumoase – atît la nivelul raionului și județului, cît și pe orizontală între primăriile satelor și comunelor noastre”, a menționat Ion Leucă.
”Împreună putem face lucruri minunate pentru comunitățile pe care le reprezentăm. Invităm primarii din localitățile raionului Glodeni să viziteze, în această primăvară, colegii lor din satele și comunele din județul Bistrița-Năsăud pentru a stabili relații de contact și colaborare. Vor continua schimburile culturale, colaborarea în domeniile tineretului, sportului, sănătății și protecției sociale. Dar în mod pragmatic dorim să susținem și anumite proiecte de investiții, iar în acest sens vom aștepta lista cu solicitările Dumneavoastră pentru a o examina și adopta decizii”, a spus Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.
Prefectul județului Bistrița-Năsăud, Ovidiu-Victor Frenț, a calificat actuala acțiune de caritate drept un început al unor proiecte de amploare pentru viitor care să ajungă chiar la baza societății. Sînt sigur de reușita acestora, or, avem foarte multe lucruri care ne unesc și foarte puține care ne separă, deci nu există domenii în care nu am putea să colaborăm”, a conchis Ovidiu-Victor Frenț.
Primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan, a anunțat despre începerea procedurii de înfrățire a Becleanului și orașului Glodeni. ”Vom avea cu toții de cîștigat din această înfrățire, ne vom inspira reciproc, vom aplica lucruri noi utile”, a spus Nicolae Moldovan, care exercită actuala funcție timp de aproape 20 de ani. În alt context Primarul a invitat oaspeții din Glodeni să viziteze renumitul complex balnear Băile Figa din Beclean.
Alin Uhlmann Ușeriu, Președintele ”Tășuleasa Social”, a invitat tineri din raionul Glodeni să viziteze organizația pentru a învăța practici de voluntariat. ”Ca să înveți un tînăr să ofere ceva, trebuie inițial să-l înveți să primească. Noi, cei de la ”Țășuleasa Social”, îi putem învăța pe tineri să facă lucruri utile pentru comunități”, a menționat Alin Uhlmann Ușeriu.
Acțiunea de caritate de la Glodeni a fost acompaniată de un amplu și divers program artistic, prezentat de colectivele artistice din Glodeni, Bistrița-Năsăud și Suceava.
Acordul de cooperare între Raionul Glodeni, Republica Moldova, și Județul Bistrița-Năsăud, România, a fost semnat pe 25 noiembrie 2017. Județul Bistrița-Năsăud are apropae 280 mii de locuitori, raionul Glodeni – peste 50 de mii. Distanța dintre Bistrița și Glodeni este de cca 330 de km.
Dina Roșca