Inspectorii Echipelor Mobile au contracarat trei tentative de plasare pe piață a mai multor loturi de produse alimentare, inclusiv prohibite, după ce au stopat pentru verificări autovehiculele unor persoane despre care dețineau informații că sunt implicate în introducerea în țară, prin eludarea controlului vamal, a bunurilor nedeclarate. În rezultatul acțiunilor de control întreprinse, de către organul vamal au fost reținute în total circa 9 tone de fructe și legume în asortiment, precum și 115 kg de mezeluri din carne de porc, interzise spre importare – potrivit unui comunicat de presă.
Prima reținere a avut loc la intrarea în orașul Anenii Noi, după ce inspectorii Echipelor Mobile au stopat un autocamion care transporta 2 985 kg de legume și fructe, în asortiment. La volanul unității de transport se afla un locuitor al raionului Ștefan Vodă, care a nu putut prezenta actele de proveniență a bunurilor transportate.
Celelelate 6 tone de produse vegetale au fost descoperite de angajații vamali în compartimentul marfar al unui microbuz, stopat pentru verificări în proximitatea localității Hîrbovăț. Conducătorul respectivului autovehicul, la fel, nu deținea acte de însoțire pentru mărfurile depistate.
În cel de-al treileaz caz, obiectul documentării îl constituie un lot de mezeluri din carne de porc, de proveniență ucraineană, presupus a fi infestată cu virusul PPA, depistat de către Echipele Mobile în satul Clocușna. Restricția privind importul de produse din carne de porc din Ucraina este în continuare menținută, autoritățile abilitate desfășurând acțiuni intensificate de control pentru a preveni apariția unor noi focare de pestă porcină africană (PPA) și a nu permite răspândirea acesteia pe teriroriul Republicii Moldova.
Întregul lot a fost reținut și transmis după competență Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, urmând a fi supus nimicirii.
Cercetările pe cazurile menționate sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și sancționării conform prevederilor legislației în vigoare.
Potrivit estimărilor, valoarea loturilor reținute se cifrează la peste 200 mii lei.