
Recent, angajații Inspectoratului de Poliție Cimișlia au depistat în gospodăria unui bărbat din satul Sagaidac raionul Cimișlia mai multe muniții din timpul Conflictului armat de pe Nistru.
Astfel, la 21 noiembrie 2016, în adresa Poliției din Cimișlia a parvenit un apel telefonic de la un bărbat de 33 ani, precum că în gospodăria sa a descoperit o sacoșă cu mai multe muniții.
Oamenii legii, deplasîndu-se la fața locului, au depistat trei grenade, trei focoase de grenadă și 30 de cartuşe de diferite calibre. Munițiile au fost expediate spre expertizare la Centrul tehnico-criminalistic şi expertize judiciare a IGP.
În acest context, Poliția face apel către cetăţeni, dacă cunoaşteţi despre locul aflării sau aţi depistat obuze, proiectile, cartuşe, arme, grenade, focoase de grenade, alte dispozitive cu destinaţie militară, precum şi mijloace explozive, întreprindeţi imediat măsuri pentru a exclude accesul altor persoane, în special a copiilor şi anunţaţi poliţia la numărul de telefon „902”.
Dina Roșca