Un tânăr din raionul Fălești a ajuns să fie reținut de ofițerii și procurorii anticorupție, după ce ar fi primit 1000 de euro mită pentru a mușamaliza un dosar penal pornit pe tâlhărie, informează Provincial.
Acesta ar fi susținut că, împreună cu tatăl său, are influență asupra procurorilor din cadrul Procuraturii Glodeni și că-i poate determina pe acuzatorii de stat să adopte o decizie favorabilă în privința inculpatului.
Transmiterea banilor s-ar fi produs prin intermediul mamei învinuitului, care a depus o sesizare la CNA, după ce tânărul nu s-a ținut de promisiunea de a rezolva cazul fiului ei.
În seara zilei de ieri, bărbatul în vârstă de 28 de ani a fost reținut pentru 72 de ore și este acum cercetat penal pentru trafic de influență.
Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 6 ani de închisoare sau amendă de până la 200 000 de lei.
Serviciul Nord al Procuraturii anticorupție conduce urmărirea penală.
Elena Ivanov