Alegerile Preşedintelui Republicii Moldova vor avea loc la data de 30 octombrie 2016, în conformitate cu hotărârea Parlamentului din 1 aprilie 2016. Este pentru prima dată din anul 2000 când cetățenii își vor alege prin vot direct Președintele.
În acest sens, raionul Sângerei se pregătește cu seriozitate de acest scrutin electoral. Până la moment Consiliul Electoral de circumscripție electorală raională Sângerei nr. 28 a activat în permanență, coordonând activitatea birourilor electorale ale secțiilor de votare și colaborând cu autoritățile administrației publice locale.
Potrivit Consiliului raional Sîngerei, pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor prezidențiale în ziua de 30 octombrie, la 26 octombrie a avut loc o ședință de lucru cu primarii localităților și cu președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare, 64 la număr. La întâlnire a fost prezent Președintele raionului, dl Vasili Marandiuc, Președintele CECE nr. 28 Sângerei, dl Teodor Donos, Secretarul CECE nr. 28 Sângerei, dl Serghei Galimbovschi, Șeful adjunct al IP Sângerei, dl Petru Costișanu, Șeful Secției Situații Excepționale, dl Ion Ghețiu, reprezentantul S.A. Moldtelecom Sângerei, dl Valeriu Dodul. Fiecare din cei menționați a venit cu recomandări și propuneri pentru crearea condițiilor necesare în zilele de până și după alegeri.
Președintele raionului, dl Vasili Marandiuc a sugerat primarilor să se implice mai activ la dotarea birourilor electorale și a secțiilor de votare cu tot necesarul: safeuri, mobilier, aparate de telefonie.
Șeful adjunct al IP Sângerei, dl Petru Costișanu a solicitat președinților birourilor să creeze condiții minime pentru colaboratorii de poliție care vor realiza paza buletinelor de vot. De asemenea, primarii și președinții BESV au fost asigurați că angajații Inspectoratului de poliție vor escorta transportarea buletinelor de vot în maximă siguranță, vor menține securitatea și ordinea publică în secțiile de votare și în raza a 100 m de la localul votării, iar în cazul în care vor interveni unele contraveții sau infracțiuni, președinții birourilor electorale au dreptul să solicite asistență din partea polițiștilor.
Cu unele recomandări a venit în fața celor prezenți șeful Secției Situații Excepționale, maior Ion Ghețiu, care în special a solicitat o implicare mai activă a primarilor or. Sângerei, or. Biruința, com. Chișcăreni și com. Drăgănești, pe teritoriul cărora sunt amplasate Unitățile de Pompieri și Salvatori. În aceste zile preelectorale și în ziua alegerilor este necesară asigurarea apărării împotriva incendiilor, fiind amplasate stingătoare, rezerve de apă, furtunuri.
S.A. Moldtelecom s-a implicat în asigurarea accesului la serviciile rețelei Internet pentru operatorii de calculator din cadrul secțiilor de votare. Reprezentantul S.A. Moldtelecom Sângerei, dl Valeriu Dodul a menționat că vor oferi în continuare asistență în asigurarea tuturor secțiilor de votare cu acces la rețelele de telefonie și la rețeaua Internet.
Într-un final, cei prezenți au convenit de comun acord ca împreună: membrii CECE nr. 28, conducerea raionului, primarii localităților, președinții BESV și serviciile desconcentrate să colaboreze pentru buna desfășurare a alegerii Președintelui Republicii Moldova fără fraude și alte nereguli.
Diana Munteanu