Acum două luni, la Inspectoratul de Poliție Bălți a parvenit o informație precum că pe teritoriul ÎM Direcţia Reparaţii şi Construcţie a Drumurilor, Bălţi sunt depozitate şi arse tone de gunoi, astfel, se poluează aerul cu depăşirea normelor stabilite, punând sănătatea oamenilor din localitate în pericol.
Deși poliţia a avertizat angajaţii întreprinderii că vor fi traşi la răspundere, oficialii au ignorat legea.
Astfel, la 26 octombrie curent, angajații IP Bălți l-au reținut pe directorul întreprinderii, în vîrstă de 53 de ani, fiind suspectat de depăşirea atribuţiilor de serviciu şi poluarea aerului din Bălţi.
La moment, oficialul este reținut pentru 72 de ore. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la trei ani de închisoare, cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii pe un termen de până la 5 ani.
Diana Munteanu