Urmare a intensificării acțiunilor desfășurate pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în apele de frontieră pe parcursul perioadei de prohibiție, polițiștii de frontieră au depistat pe malul lacului Beleu 121 kg de pește și 1100 metri de plase.
În dimineața zilei de astăzi, 14 aprilie a.c., în jurul orei 4.50, patrula Sectorului Poliției de Frontieră Brânza acţionând conform sarcinilor de serviciu pe raza localităţilor Slobozia Mare – Tulucești, au observat două persoane necunoscute pe malul lacului Beleu. Până la apropierea patrulei, persoanele au abandonat lucrurile și cu barca s-au deplasat pe apele lacului în direcție necunoscută.
La locul faptei, inspectorii de frontieră au depistat 122 de pești, de diferite specii, într-o cantitate de 121 kg, cât și 11 plase a câte 100 metri fiecare. Toate bunurile au fost ridicate și conform normelor legale vor fi transmise inspectoratului piscicol. În cazul dat, polițiștii de frontieră continuă cercetările în vederea identificării braconierilor, care se presupun a fi locuitori ai satului Slobozia Mare, raionul Cahul.
Amintim că începând cu data de 1 aprilie 2016 și pe parcursul a 70 de zile consecutive, pe teritoriul R.Moldova este stabilită perioada de prohibiţie în obiectivele acvatice piscicole naturale. În context, angajații Poliției de Frontieră își amplifică acţiunile de supraveghere și control în zona de frontieră, fiind conştienţi de consecinţele grave ale braconajului în apele de frontieră.
Elena Ivanov