Fracțiunea municipală a PPEM a trimis o adresare Oficiilor Centrale Băncii Economice de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Băncii Europene de Investiții (BEI), în care solicită instituțiilor străine, în calitate de ultime instanțe, să ia atitudine față de modul dezastruos și defectuos de realizare a proiectului Chișinău Urban Road Sector Project.
Fracțiunea Blocului Electoral „PPEM – Iurie Leancă” își exprimă îngrijorare față de netransparența și modul defectuos de gestionare a realizării proiectului, inclusiv gestionarea financiară, de calitatea proastă a proiectării lucrărilor, întârzieri și ingerința nejustificată a primarului în proiectul tehnic precum și față de calitatea foarte proastă a lucrărilor de reabilitare a străzilor din centrul mun. Chișinău. PEEM consideră că implementarea proiectului menționat mai sus riscă să ajungă pe „Lista neagră” a celor mai nereușite proiecte finanțate de BERD și BEI în această regiune și solicită respectuos utilizarea instrumentelor disponibile pentru realizarea imediată a unor măsuri de corectare a situației.
Totodată, s-a constatat că și alte prevederi ale contractului nu sunt realizate în mod practic, de către municipalitate, deși contractul de împrumut specifică clar acest lucru. Astfel, până la 31 decembrie 2013 urma să fie aprobată Concepția privind contractarea lucrărilor de întreținere a străzilor și urmau să fie lansate licitații cu privire la lucrările de menținere a străzilor către sectorul privat bazat pe contracte de menținere multianuale pentru cel puțin 30 % din rețeaua primară a drumurilor; până la începerea lucrărilor urma să fie elaborat și aprobat Planul de relocare și realocarea temporară a pieței din str. Tighina; urma să fie efectuat un studiu de structură ale oricărei clădiri cu valoare istorică, aflate în zona străzilor reparate; urma să fie elaborat un Program de înlocuire a arborilor tăiați. Nici o obligațiune din cele enumerate mai sus nu s-a îndeplinit.
„Se pare că realizarea proastă a proiectului aduce pagube financiare BERD și BEI. Conform prevederile contractelor de împrumut, banii împrumutați trebuiau să fie transferați municipalității în 17 tranșe egale într-o perioadă de 36 luni (2 decembrie 2011 – 2 decembrie 2014). Suntem în luna martie 2016, cu o depășire de 16 luni a termenului de realizare, iar BERD și BEI au alocat municipalității doar una sau două tranșe din cele 17 planificate”, consideră consilierul municipal PPEM, Victor Lutenco.
În finalul adresării, PPEM își exprimăm totală neîncredere modului de gestionare a proiectului de către Direcția transport a municipalității și în capacitatea de consultanță și asistență tehnică din partea „EGIS Internațional”. De asemenea, consilierii fracțiunii nu mai au încredere în capacitatea companiei „Delta ACM” de a realiza lucrările în termenii stabiliți și la standardele de calitate în domeniu. Astfel, PPEM insistă respectuos pe o intervenție masivă a oficiilor centrale BERD și BEI în derularea proiectului dat în Republica Moldova pentru readucerea lucrurilor la normalitate, iar consilierii PPEM sunt gata să ofere suportul necesar pentru aceasta.
Dina Roșca