Municipiul Ungheni a fost gazda unui eveniment de importanță majoră organizat de Emiliei Cucuruzac, directoarea creșei – grădiniță incluzivă „Guguță” din Ungheni. În premieră a fost desfășurată o conferință internațională științifico – practică cu genericul „Experienţe de succes şi perspective în incluziune”.
La conferință au participat experți din Irlanda, Germania, Portugalia, reprezentanți ai mediului academic din Republica Moldova, doctori în știință, doctori conferențiari, profesori universitari, cercetători științifici, reprezentanți ai autorităților publice locale și raionale, directori de instituții școlare și preșcolare din Ungheni și din
alte raioane ale Republicii Moldova, reprezentanți a Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, părinți.
Pe parcursul a două zile au fost desfășurate un șir de activități cu caracter științifico-practic ce au avut drept scop abordarea problemei ce ține de incluziunea copiilor cu nevoi speciale. Pe lângă materialele științifice prezentate în cadrul conferinței, au fost întreprinse vizite la Serviciul de asistență psihopedagogică, „Casa pentru toți”, creșa-grădiniță incluzivă ,,Guguță” din Ungheni. Experții internaționali și cei locali au apreciat bunele practici existente la grădinița incluzivă „Guguță” specificând că ar putea servi drept exemplu și pentru alte instituții din localitate și chiar din țară.
„Scopul organizării acestui eveniment rezidă în necesitatea abordării unei problematici deosebit de sensibile ce vizează copii care sunt diferiţi de ceilalţi, în mare parte având probleme de sănătate fizică sau psihică. Sunt probleme care nu pot fi tratate doar cu ajutorul medicilor, dar sunt necesare eforturi conjugate ale mai multor actori sociali: părinţi, pedagogi, psihologi, pedagogi de sprijin. Totodată, prin activitățile desfășurate în cadrul atelierelor de lucru specialiștii în domeniu au venit cu multe sfaturi utile pentru părinții care cresc și educă copii cu nevoi speciale” a declarat Emilia Cucuruzac, directoarea creșei – grădiniță incluzivă „Ungheni”.
Prezent la eveniment, viceprimarul municipiului Ungheni, Cristofor Codreanu a subliniat importanța problemei puse în discuție și a specificat faptul că în municipiul Ungheni se depun eforturi considerabile în ceea ce privește problema incluziunii sociale a copiilor cu nevoi speciale, amintind existența centrului de zi pentru copii și tineri „Casa pentru toți”.
Pe lângă practicile pozitive, au fost punctate și unele lacune existente și anume, cele ce țin de implementarea legislației cu privire la admiterea copiilor cu nevoi speciale în instituțiile preuniversitare.
„Conferința internațională a fost realizată cu succes. În acest sens, vreau să aduc mulțumiri Primăriei municipiului Ungheni, Consiliul Raional Ungheni, Direcției Educație Ungheni, Parteneriate pentru fiecare copil, Asociația A.O. „Curcubeul copilăriei”, donatorilor Marcel Cucuruzac și donatorului anonim, familiei Cujbă pentru ajutorul oferit. Materialele prezentate la conferință vor fi publicate în ghidul „Experienţe de succes şi perspective în incluziune” care va servi drept suport pentru cadrele didactice în incluziunea educaţională, dar și pentru părinți” a mai adăugat
Emilia Cucuruzac.
Amintim că, grădinița incluzivă „Guguță” a fost deschisă în anul 2011 cu statut de grădiniță incluzivă. În prezent grădinița frecventează 347 copii dintre care 32 copii sunt cu nevoi speciale.
sursa: ungheni.md