În conformitate cu Hotărârea Guvernului “Privind stabilirea zilei de audiență și de întâlnire a membrilor Guvernului cu cetățenii”, ministrul Culturii Monica Babuc s-a aflat la data de 21 februarie, în vizită de lucru, în raionul Briceni, potrivit unui comunicat de presă.
Oficialul a avut o întrevedere cu președintele raionului, Mihail Gnatiuc, membrii consiliului raional și primarii localităților din raion. Monica Babuc a vorbit despre reformele structurale întreprinse de actuala guvernare, menționând semnarea acordurilor cu Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială, veniturile încasate la bugetul de stat de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat și Serviciul Vamal, reforma pensiilor, prin introducerea unor noi criterii de calculare, reforma în sistemul de sănătate, prin scăderea prețurilor la medicamente, compensarea medicamentelor și reforma spitalicească. Primarii mai multor localități au adresat diverse întrebări, preponderent din domeniul culturii, solicitând sprijinul ministrului Culturii în soluționarea acestora.
Ulterior, Monica Babuc s-a întâlnit cu managerii și specialiștii instituțiilor de cultură din localitățile raionului, pentru a discuta despre activitatea culturală a raionului Briceni, problemele cu care se confruntă și obiectivele în domeniu. Ministrul Culturii, a solicitat conducerii raionului, dar și managerilor instituțiilor culturale, să depună eforturile necesare pentru întru susținerea oamenilor de cultură din raion. În context, oficialul a făcut un apel către oamenii de cultură prezenți la întâlnire să aplice la proiectele culturale finanțate din bugetul de stat.
Un subiect aparte al discuțiilor a vizat salarizarea oamenilor din domeniul culturii, la etapa actuală salariul mediu al lucrătorilor din cultură fiind cel mai mic din sectorul bugetar – 2631 lei pe lună. Monica Babuc a vorbit despre noul proiect de lege elaborat de Ministerul Culturii, care prevede majorarea salariilor acestora la nivelul salariului mediu al cadrelor didactice din învățământ. Totodată, oficialul a subliniat importanța implementării diverselor proiecte care oferă mai multe şanse de a accede la surse de finanţare internă şi externă, remarcând succesul Programului Novateca, în raionul Briceni 27 de biblioteci publice din cele 31 au beneficiat de serviciile de modernizare oferite de acest Program.
În cadrul vizitei la Briceni, ministrul Culturii a vizitat Casa-muzeu “Grigore Vieru”, care a fost restaurată de către Ministerul Culturii și deschisă public la 31 august 2015. Monica Babuc a discutat cu conducerea locală posibilitatea includerii acestui obiectiv de patrimoniu national în circuitul turistic din regiune.
in Chisinau se mai vede ceva cultura, pe cand in teritoriu casele de cultura sunt in stare deplorabila ca n-au mai vazut grija statului din 2010 pana in 2016 din cauza ca toti banii ii fura pldm-ul si nu mai ajungea pentru nimic in tara asta…
Babuc din aceleasi fonduri dar reanimează masiv ceea ce se numeste cultura care 20 de ani nici nu ai vazuto in Moldova decit la nunti si cumetrii.
Sună bine ceea ce le-a povestit Babuc, doar că oamenii așteaptă rezultate concrete, așa că dacă anul 2016 a fost anul în care s-a recîștigat încrederea partenerilor de dezvoltare, apoi 2017 trebuie să fie anul în care și oamenii își recapătă încrederea atît în guvernare cît și în parcursul european