Angajații primăriei Ciorești pot dormi liniștit noaptea, căci locul lor de muncă este securizat la maxim. Deja de câteva luni, la orice oră și pe orice timp, edificiul primăriei este urmărit concomitent de cinci camere de luat vederi, amplasate în locuri diferite.
Imaginile surprinse în regim nonstop de aceste aparate, sunt transmise direct pe calculatorul din biroul primarului Valeriu Guțu. În caz de spargere, se include automat sistemul de avertizare sonoră, iar primarul este informat imediat la telefon, printr-un mesaj.
”Am recurs la această metodă de securizare din motive de economie, și nu de fudulie”, a declarat pentru ”Expresul” Valeriu Guțu, după care ne-a demonstrat cum lucrează noii ”paznici”.
”Iată aici se vede clar cine și când intră în primărie, iar aici se vede locul de parcare a mașinilor. Celelalte trei camere îmi arată ce se petrece pe teritoriul primăriei din diferite unghiuri. Totul se vede ca în palmă”, explică primarul, așezat în fața calculatorului. Pe față i se citește satisfacția lucrului făcut bine.
Camerele de luat vederi au ocupat locul celor trei paznici care munceau la primărie. ”Eu n-am făcut aceste optimizări de bine ce-mi era la primărie. Dacă aveam bani, mai angajam încă trei paznici. Dar e vorba, totuși, de economii. Întreținerea camerelor de luat vederi e mult mai economă decât a celor trei paznici”, a mai făcut o explicație Valeriu Guțu. Și, ca afirmația lui să nu rămână doar afirmație, a venit și cu cifre, care demonstrează acest lucru: ”Pentru salarizarea celor trei paznici cheltuiam anual circa 70 mii de lei, iar sistemul de supraveghere ne costă circa 40 mii de lei. Am calculat. Într-un mandat de patru ani vom economisi circa 150 mii de lei”.
Cu acești bani, afirmă primarul, se poate repara un drum în sat. Se poate rezolva și oricare altă problemă cu care se confruntă comunitatea.
După ce a securizat sediul primăriei, primarul a dispus să fie securizată și Casa de cultură din localitate, apoi vor fi instalate camere de supraveghere video și la grădiniță. Astfel, potrivit lui Valeriu Guțu, economiile de la cele trei instituții, pe patru ani, vor atinge suma de circa jumătate de milion de lei.