În prima jumătate a zilei de 9 martie curent managerii instituţiilor de învăţămînt preșcolar, primar şi secundar general din raion au fost întruniţi într-o şedinţă de lucru de către specialiştii din cadrul Direcţiei învăţământ în comun cu cei din Direcţia finanţe, acest fapt fiind condiţionat de multiplele probleme ce apar în legătură cu finanţarea instituţiilor de învăţământ primar şi secundar general în bază de cost standard per elev, precum şi cu autonomia financiară, de care beneficiază de o perioadă de timp. La întrunire a participat preşedintele raionului Ion Ciontoloi, şefii Direcţiilor învăţământ şi finanţe Vasile Molodilor şi Simion Buga, specialiști din cadrul acestor Direcții, dar și Nicolae Sandu, președintele Consiliului interramural al sindicatelor din raionul Căușeni, informează Consiliul raional Căușeni.
Participanții la întrunire au fost informați asupra stării actuale de lucruri în domeniul finanțării instituțiilor de învățămînt. Astfel, Simion Buga a menționat, că, în legătură cu faptul, că pînă la moment Legea bugetului de stat pentru anul 2016 nu a fost adoptată, se lucrează cu cifre provizorii, toate cheltuielile din sistemul de stat al achizițiilor publice a fost sistat, rămânând doar cheltuielile pentru salarii și facturile la servicii.
La compartimentul legalitatea achitării sporului la salariu pentru condiții grele și vătămătoare la locurile de muncă toți cei, care au avut intervenții informative, inclusiv Ion Ciontoloi, Veaceslav Tulei și Simion Buga, au menționat, că procedura achitării acestor sporuri salariale trebuie să fie una conformă legislației în vigoare și anume Codului Muncii, Legii salarizării în sistemul bugetar, Hotărîrii Guvernului nr. 1486 din 31.12.2014, Regulamentului de evaluare a locurilor de muncă etc. Astfel, decizia de acordare a sporului salarial aparține unei comisii din cadrul instituției, numite de angajator, care verifică, cu atragerea unor specialiști în domeniu, gradul de nocivitate a locului de muncă și, respectiv, mărimea sporului.
În contextul problemelor actuale din sistemul educațional din raion, Vasile Molodilo a menționat, că pe viitor școlilor mici din raion, cu excepția Gimnaziului Constantinovca, care se află la o distanță mare de alte instituții și în care se predă limba bulgară, nu le vor mai putea fi alocate suplimentar, pentru întreținere, mijloace financiare din componenta raionului, deaceea este necesar ca ele să fie reorganizate în instituții de tip școală primară-grădiniță. În contextul pregătirilor pentru examenele de absolvire a gimnaziilor și liceelor, șeful Direcției învățămînt a atenționat managerii școlari asupra obligației lor de a completa corect baza de date a candidaților la examenele de absolvire, de a respecta condițiile speciale de examinare a elevilor cu cerințe educaționale speciale.
În cadrul întrunirii Nicolae Sandu s-a referit la apropiata reînnoire a Campionatului raional la fotbal între instituțiile școlare, despre condițiile, etapele și modul de desfășurarea urmînd să fie întreținute discuții suplimentare cu managerii școlari.
Diana Munteanu