Cu ocazia împlinirii a 20 de ani de activitate Publicația Periodică Regională „Cuvântul”, pe data de 12 februarie 2016 a organizat un eveniment festiv la care au fost invitați reprezentanți ai Administrației publice locale din raionale Telenești, Orhei, Rezina și Șoldănești, cititori, oameni de afaceri, protagoniștii editorialului, cât și jurnaliști, scrie www.telenesti.md.
În cadrul evenimentului au fost decernate premiile concursului „Omul Anului 2015”, inclusiv la compartimentul „Tânărul Anului 2015”. Astfel în cadrul Galei, tinerii din raionul Telenești al căror activitate a avut un impact impresionat asupra vieții economice și sociale, au obținut premii la următoarele nominalizări:
- Domeniul Agricultură – 3 premii:
a) Mariana Comerzan – Administrator SRL „Esaj – Nohey” din Brânzenii Vechi, pentru activități de promovare a exportului produselor autohtone. Începând cu anul 2014 întreprinderea produce și comercializează miere de albine în Marea Britanie și Germania. Ideea deschiderii întreprinderii a apărut în urma experienței obținute de către membrii familiei la o întreprindere apicolă din Anglia, după care Marina a decis să deschidă cu banii obținuți din remitențe o afacere de profil la Brânzeni. La moment agentul economic deține 150 de stupi, fapt ce permite colectarea a 4 tone de miere anual, care ulterior sunt exportate. La moment, Marina dorește extinderea afacerii și mărirea numelor de stupi la 500.
b) Adrian Verejan – 32 ani, Administrator SRL „Agroecosector” din s. Scorțeni. Pentru cea mai impresionantă lansare de afacere în agricultură în anul 2015, pe teritoriul r. Telenești. În anul 2014 Adrian a procurat 250 hectare de teren agricol, creând astfel 4 locuri de muncă pentru tinerii din sat. Întreprinderea dispune de utilaj și mașini agricole, specializat în producerea de cereale, iar lucrările agricole sunt totalmente mecanizate. Agentul economic își propune extinderea afacerii, prin mărirea suprafețelor de terenuri, ce ar duce la obținerea unor roade mai mari, ca rezultat a implementării noilor tehnologii.
c) Serghei Bulat – 33 ani, Administrator GȚ „Bulat Serghei Iacob” din s. Verejeni. Pentru cele mai mari investiții în domeniul agriculturii pe parcursul anului 2015, acestea depășind 300 000 lei. Serghei a construit două sere cu suprafața de 50×10 m fiecare, în care a cultivat legume în sol protejat. Pentru anul 2016, fermierul preconizează să – și extindă afacerea.
2. Domeniul Educație – 3 premii.
a) Victor Furculiță – absolvent al Liceului Teoretic „Lucian Blaga” din or. Telenești, care a reușit să obțină nota 10 „pe linie”, în cadrul sesiunii de Bacalaureat – 2015. În anul 2015 Victor a mai obținut locul II la Olimpiada Națională de Limbă Franceză. Totodată, Victor mai are și alte rezultate frumoase, cum ar fi: locul I – îi la Olimpiada Națională de limbă franceză în 2014, locul III la Olimpiada Națională de Biologie – anul 2014, locul II la Olimpiada Națională de limbă franceză – anul 2013, locul II – Olimpiada Națională de limbă română – anul 2012. La moment, Victor este student al USMF „Nicolae Testimițanu” și după cum am fost informați, la moment perfectează actele de transfer la Facultatea medicină a Universității din Bruxelles.
b) Dumitru Sârbu – profesor de istorie și geografie la gimnaziul din Inești și gimnaziul „Mihai Eminescu” din or. Telenești. La nominalizarea – cel mai rezultativ tânăr pedagog al anului 2015. Dumitru este apreciat de colegi cât și de Direcția Educație, fiind caracterizat ca un specialist cu aptitudini și competențe de comunicare, hotărât, interesat de posibilitatea efortului propriu și comun, la dezvoltarea comunității și a societății per ansamblu. La moment continuă studiile de masterat în domeniul managementului educațional, în speranța de a reuși să contribuie mai mult la dezvoltarea sistemului educațional.
c) Natalia Ialovițchi – Director al Gimnaziului Târșiței, la nominalizarea „Cel mai tânăr manager din sistemul educațional al r. Telenești”. Și – a început activitatea în calitate de învățătoare de clase primare în anul 2003, după care a fost director – adjunct în perioada 2008 – 2012. Pe parcursul activității a valorificat cu succes calități manageriale de excepție, într-un scurt timp reușind să formeze o echipă creatoare, dinamică, deschisă mereu spre colaborare, capabilă de a oferi servicii de calitate pentru fiecare copil. Instituția a obținut de asemenea, cele mai bune rezultate pe parcursul anului 2014.
3. Domeniul Sănătate – 1 premiu
Oleg Roșca – medic – traumatolog în secția Chirurgie a IMSP „Spitalul raional Telenești.” Proaspăt absolvent al USMF „Nicolae Testimițeanu”, este originar din r. Criuleni, își face ordinatura la Spitalul din Telenești, deși putea să-și aleagă un serviciu în capitală sau Orhei, mai aproape de baștină. Munca medicului Oleg Roșca este apreciată de colegi și pacienți, care sunt de părere că însăți opțiunea domniei sale pentru o clinică din provincie, trebuie neapărat menționată în cadrul concursului „Tânărul Anului 2015”.
4. Domeniul Organizațiilor Non Guvernamentale și a societății civile.
Natalia Taran – Șef oficiu la Biblioteca Publică „Vasile Alecsandri”, la categoria „Cel mai activ ONG- ist”, care pe parcursul anului 2015 a oferit cea mai mare parte a timpului său liber activității în cadrul Centrului Multifuncțional de Educație, Informație și Cultură, care activează în cadrul instituției respective. Natalia s-a implicat activ în cadrul proiectului „Mai informat, mai protejat”, fiind coordonator al microproiectelor în 9 localități. A avut sarcini concrete de diseminare a activităților din cadrul proiectului „Două culturi, aceeași țară”, împărțind succesul cu toată echipa de implementare, proiect apreciat de ambasada SUA, ca cel mai bun proiect de promovare a dialogului interetnic în Republica Moldova – pentru anul 2015.
5. Domeniul Cultural
Ion Ciumeică – Meșter popular din s. Negureni. A fost apreciat la nominalizarea „Tânărul anului 2015”, pentru prezențe excepționale în cadrul expozițiilor – concurs: „Mărțișor – 2015”; „Târgul meșterilor populari”; „De la Lume adunate”; „Târgul Național al meșterilor populari cu genericul La Curtea Moșului”; „Târgul meșterilor populari de la Hoginești” etc., unde a prezentat mai multe mostre de sculptură în lemn, apreciate ca lucrări de originală valoare artistică. Este cel mai rezultativ meșter popular din cadrul filialei Telenești a Uniunii Meșterilor Populari din R. Moldova, după numărul de diplome și trofee obținute în anul curent – 9 la număr.