
La data de 10 septembrie 2025, în satul Peciște, raionul Rezina, pe terenul agricol al SRL „TVS-COMP”, s-a desfășurat Ziua Câmpului „Școala de Câmp a Fermierului” (SCF), specializată în cultivarea sorgului.
Participanții și facilitatorii au fost salutați de Tudor Gore, șeful Secției Agricultură și Alimentație a Consiliului raional Rezina, care a subliniat importanța acestei culturi în contextul schimbărilor climatice.
Evenimentul a inclus atât prezentări teoretice, desfășurate în sala primăriei Peciște, cât și activități practice pe câmpul cu sorg al SRL „TVS-COMP” (administrator – Vasile Tonu).
Activitățile desfășurate în cadrul „Zilei Câmpului” au vizat:
- evaluarea productivității biologice a culturii de sorg înainte de recoltare;
- determinarea umidității boabelor de sorg la recoltare;
- reglajele optime ale combinelor;
- analiza cheltuielilor și veniturilor la cultivarea sorgului;
- recomandări practice pentru fermieri privind alegerea hibrizilor, densitatea de semănat, fertilizarea și momentul optim de recoltare.
S-a evidențiat faptul că sorgul, denumit și „cămila vegetală” datorită rezistenței sale excepționale la secetă, reprezintă o cultură de viitor, profitabilă și adaptată condițiilor climatice actuale.
Participanții au fost activi la discuții, au adresat întrebări și au împărtășit experiențe practice, confirmând că schimbul de cunoștințe între fermieri este o resursă valoroasă. Evenimentul a fost apreciat ca fiind productiv și motivant, inspirând agricultorii să extindă suprafețele cultivate cu sorg.
La final, Tudor Gore a mulțumit participanților pentru interes și implicare, menționând că agricultura modernă necesită adaptare continuă la noile provocări generate de schimbările climatice și deschidere către soluții științifice și tehnologice.