Eficientizarea energetică în instituțiile de învățămînt din țară devine o misiune tot mai prioritară, atît din punct de vedere economic, cît şi ecologic. Pe an ce trece DÎTS împreună cu administrația Liceului Teoretic „Vasile Coroban” din Glodeni reușește să creeze condiții mai bune pentru educarea tinerei generații, iar recent și pentru sporirea eficienței energetice. Acest fapt a fost posibil grație unui proiect investițional, finanțat de Fondul pentru Eficienţă Energetică din Moldova, în sumă de 2,7 mln de lei (580 mii de lei constituie contribuția DÎTS Glodeni).
Potrivit paginii web a localităţii, proiectul în cauză a fost inițiat în anul 2013, însă pentru a purcede la lucrările de reparație propriu-zise a trebuit să treacă o perioadă lungă de timp. În acest interval s-au succedat multiple acțiuni, precum accesarea proiectului, întocmirea devizului de cheltuieli, a caietului de sarcini, înfăptuirea auditului termic și energetic etc. Firește, și procedura de achiziție a durat mult, depășind, practic, termenul-limită. Prin urmare, constrînși de timp și de termenii stabiliți în proiect, startul șantierului de lucru a fost dat abia la sfîrșitul lunii august. De fapt beneficiile proiectului în cauză țin de eficientizarea energetică, adică captarea căldurii prin termoizolarea pereților exteriori, schimbarea geamurilor și a ușilor.
Chiar dacă anul curent de învățămînt a început în forță, în paralel se execută și lucrările de reparație. La începutul săptămînii curente dl Ion Leucă, președintele raionului, împreună cu dl Tudor Căsăuțan, șeful DÎTS, au întreprins o vizită la LT ”Vasile Coroban”. Lucrările erau în toi. După ce fundamentul a fost placat cu plăci de teracotă din ceramică și granit, a urmat fațada instituției, care este acoperită cu stilaje metalice, iar la înălțimea celor două etaje muncitorii tencuiesc, montează plăci termoizolatoare din policarbonat, măsoară cu exactitate, pentru ca la final lucrul efectuat să fie calitativ și estetic. Un perete exterior a fost deja finisat și, prin urmare, îmbinarea tencuielii de culoare albă și maro îi conferă clădirii un aspect plăcut.
După ce împreună cu dna Lilia Leucă, director-adjunct, au inspectat exteriorul instituției, demnitarii au vizitat și cîteva săli de clasă. Într-adevăr, după ce parțial au fost schimbate geamurile și efectuate lucrările de termoizolare, în încăperi era mult mai cald ca deobicei. Acest fapt ni l-au mărturisit elevii, dar și pedagogii deopotrivă, care zilnic se află în interiorul acestui liceu.
– Avînd în vedere cerințele extrem de riguroase înaintate în caietul de sarcini, pot să afirm că lucrările au fost și sunt executate calitativ, – a subliniat dl Căsăuțan. În acest sens noi, în calitate de beneficiari, am angajat un responsabil tehnic de la Chișinău, care împreună cu experții proiectului au monitorizat mersul lucrărilor de reparație. Pînă în prezent s-a reușit izolarea termică exterioară a blocului vechi, montarea suprafeței în întregime cu teracotă, schimbarea geamurilor în blocul nou al edificiului.
Deși la începutul săptămînii curente elevii claselor primare se aflau în vacanță, elevii treptelor gimnaziale și liceale erau la studii. Pe semne și procesul educativ și cel instructiv merge mai bine, dat fiind faptul că clasele sunt luminoase și călduroase. De fapt, rezultatele altor proiecte anterioare și ale acestuia din urmă au în comun un lucru prioritar axat pe condițiile de instruire și activitate performante. Iată de ce administrația instituției, susținută de DÎTS și CR, aplică și înaintează proiecte pentru a le oferi elevilor condiții bune într-o școală bună.
Conform termenilor stabiliți de Fondul pentru Eficienţă Energetică din Moldova, lucrările la LT ”Vasile Coroban” trebuie să fie finalizate pînă la 31 decembrie curent. De astfel de investiții din partea aceluiași fond vor beneficia și instituțiile de învățămînt LT „L.Tolstoi” Glodeni și cele din Hîjdieni, Ciuciulea, Limbenii Vechi, și Petrunea.
Diana Munteanu