La Dondușeni, a avut loc ședința Comisiei raionale extraordinare pentru situaţii excepționale, la care au fost puse în discuție mai multe chestiuni, în atenţia participanţilor fiind în primul rând situația epidemiologică și riscurile existente privind răspândirea Pestei Porcine Africane.
Potrivit unui comunicat de presă, la ședință a participat Vsevolod Stamati, Director General Adjunct al ANSA, care a informat membrii Comisiei despre situația epizootică în lume, măsurile întreprinse de ANSA privind neadmiterea răspândirii virusului de PPA și situația actuală în focarele existente.
Șeful subdiviziunii teritoriale Dondușeni, Iurie Vengher a vorbit despre măsurile de biosecuritate și măsurile întreprinse în cazul lichidării focarelor localizate recent (Cernoleuca și Moșana). Dl Stamati a mulțumit tuturor structurilor implicate în lichidarea focarelor, totodată menționând neajunsurile care au fost semnalate pe parcursul activităților desfăşurate în focare cum sunt: neimplicarea tuturor factorilor de decizie, finanțarea neplanificată doar din sursele proprii, securizarea neadecvată a frontierei, informarea parțială a populației etc.
În aceeași zi cu scop de verificare a îndeplinirii programului de biosecuritate, au fost inspectate focarele existente de PPA din r-ul Edineț și Soroca.
În aceiaşi zi Directorul General Adjunct ANSA a avut o întâlnire cu personalul subdiviziunilor teritoriale menționate și cu angajații comisariatului de poliție, implicați în activitățile de control și eradicare a focarelor.
Elena Ivanov