Judecător din Drochia, percheziţionat şi reţinut pentru corupţie
Procuratura Anticorupţie anunţă despre reţinerea, de comun cu ofiţerii CNA, a unui judecător din cadrul Judecătoriei Drochia, bănuit de comiterea coruperii pasive. Procurorul General interimar, Eduard Harunjen, a primit ieri acordul Consiliului Superior al Magistraturii la efectuarea percheziţiilor domiciliului, automobilului, biroului de serviciu, percheziţiei corporale şi reţinerii respectivului judecător, potrivit Serviciului de presă al Procuraturii Generale.
Urmărirea penală pe acest caz a fost pornită de Procurorul General pe 15 februarie 2016, în baza plîngerii depuse de o petiţionară – cetăţeancă a Republicii Moldova, stabilită cu traiul în Italia, care reclama acţiunile coruptibile ale magistratului.
Din actul de sesizare prezentat de Procurorul General interimar şi probele administrate rezultă că, la începutul lunii aprilie 2010, judecătorul a acordat petiţionarei o consultaţie în ordine privată referitoare la căile şi modul de revendicare în instanţă a dreptului de proprietate asupra bunului imobil, care constituia obiectul unui litigiu dintre ea şi concubinul său.
În cadrul acestei discuţii, judecătorul i-a comunicat, că o va ajuta să-şi recupereze casa şi va aranja modalitatea prin care dosarul civil să-i fie repartizat lui, urmînd ca detaliile să le discute ulterior. Tot atunci, acesta a pretins şi a primit de la femeie 200 euro precum că pentru consultaţie.
Peste două zile, în cadrul următoarei întîlniri, magistratul i-a comunicat că pentru suma de 6200 euro va examina cazul şi va adopta o hotărîre în favoarea declarantei. În aprilie 2014, femeia a transferat din Italia pe numele magistratului suma integrală solicitată, pe care ultimul a ridicat-o şi primit-o de la o instituţie bancară.
Astfel, pe 17 noiembrie 2014, în rezultatul examinării litigiului nominalizat, judecătorul a emis hotărîrea judecătorească prin care a dispus recunoaşterea după femeie a dreptului de proprietate asupra a 75,26% din valoarea imobilului, însă nu s-a expus şi asupra sechestrului care era aplicat asupra imobilului din litigiu. În continuare, motivînd că banii transmişi anterior nu au fost suficienţi pentru soluţionarea pozitivă a cazului, acesta a pretins de la femeie încă 1000 euro.
În aceiaşi zi, Procuratura Anticorupţie a purces la efectuarea măsurilor speciale de investigaţie, fiind probată şi înregistrată convorbirea în care judecătorul confirma faptul primirii sumelor estorcate de la femeie în vederea îndeplinirii acţiunilor în exercitarea funcţiei sale.
Operaţiunea de reţinere a avut loc în seara zilei de ieri, acesta fiind reţinut preventiv pentru 72 de ore şi plasat în Izolatorul CNA.
Urmărirea penală pe acest caz este exercitată de Procuratura Anticorupţie.
Diana Munteanu