În cadrul proiectului Cupa Antreprenoriatului Rural, Incubatorul de afaceri din Ștefan Vodă a inițiat un șir de evenimente menite să consolideze comunitatea de antreprenori. La 22 martie a avut loc prima întrunire sub genericul ,,La o cafea cu antreprenorii”, având în calitate de invitați președintele raionului, dl Nicolae Molozea, și antreprenori de succes din localitate, potrivit www.stefan-voda.md.
Această măsură a avut drept scop împărtășirea istoriilor de succes, a bunelor practici și a tehnicilor de comunicare în afaceri cu tinerii antreprenori.
Următoarele întruniri vor avea loc pe data de 4 și 13 aprilie 2016.