În anul 2017, Societatea Vânătorilor și Pescarilor din Republica Moldova a procurat din Ungaria 35000 de fazani cu vârsta de 9 săptămâni pentru a fi eliberați în natură. După cum a informat Ion Pădureț, manager în domeniul cinegetic, subdiviziunii teritoriale Ștefan Vodă a SVP au revenit 1600 de exemplare de fazani.
În primăvara curentă au fost stabilite locurile de eliberare a fazanilor prielnice prin prezența sursei de apă, tufișurilor, fondului silvic în imediata apropiere și cu trafic redus în zonă al populației și mijloacelor de transport.
Potrivit Consiliului raional Ștefan Vodă, puietul a fost plasat într-o volieră bine amenajată la ferma de fazani din s. Talmaza. După o perioadă de acomodare la noile condiţii de viaţă, în perioada 17-20 iulie curent, fazanii au fost eliberați în sânul naturii în felul următor: fondul cinegetic Tudora – 300 de exemplare, Carahasani – 150, Cioburciu – 150, în trei sectoare ale s. Talmaza – 750, Popească-Ermoclia – 100, Alava – 150.
Ion Pădureț a menționat că s-au făcut estimări în toamna anului 2016 și în primăvara curentă pentru a stabili populația fazanilor și necesitățile de populare în diferite sectoare ale raionului. În condiții climaterice favorabile efectivul stocului de fazani în primăvara anului 2017 a fost evaluat la 4240 de exemplare cu o densitate medie de 45 de fazani la 100 ha. În raionul Ștefan Vodă terenurile de vânătoare prielnice reproducerii fazanilor constituie 9330 ha.
Primele ponte au fost depuse la mijlocul lunii mai, procesul prelungindu-se până în prima decadă a lunii iunie. În toamna curentă efectivul fazanilor va crește până la 10000 de exemplare. O parte din puii lăsaţi liberi în natură vor fi recoltați de vânători, deja în următorul sezon de vânătoare, însă cei mai norocoşi vor da naştere altor generaţii de fazani, îmbogăţind astfel fauna raionului.
Conform proiectului de hotărâre elaborat de către Ministerul Mediului și remis Guvernului, sezonul de vânătoare la fazani se va începe în prima sâmbăta lunii octombrie, iar cota de recoltate a fazanilor e stabilită la 1260 de exemplare.