În turul 2, la tabăra ”Speranța” s. Plop s-au odihnit 200 copii . 60 copii din familii social-vulnerabile au beneficiat de bilete gratis oferite de Consiliul Raional Dondușeni, potrivit unui comunicat de presă.
Pe parcursul acestei perioade, au fost desfășurate diverse activități în corespundere cu vârsta copiilor/adolescenților.
Activitățile organizate de personalul didactic al taberei s-au axat pe întremarea sănătății, dezvoltarea potențialului artistic și creativ al adolescenților/copiilor.Au fost organizate 2 activități educative în parteneriat cu Spitalul Raional (Centrul Prietenos Tinerilor), care au fost animate de către doamna Celac Adelina, medic –șef Centrul de Sănătate,doamna Victoria Cojocaru, psiholog și o activitate educativă în parteneriat cu Serviciul Salvare, Secția Situații Excepționale, dirijate de locotenentul major, Stanislav Pînzari.
Un meci amical la fotbal între 2 echipe de fete a fost organizat de Cervatiuc Alexei, antrenor la Școala Sportivă Dondușeni și Iurie Bantuș , instructor pe sport tabăra de odihnă ”Speranța”.
Copii s-au bucurat de prezența actorilor de la Teatrul Național ”V.Alecsandri” Bălți.Acesta a fost finanțat din bugetul taberei, acordat de către Consiliul Raional Dondușeni.
În schimbul II, copiii au fost implicați în diverse activități sportive ca :
”Robinzonii”, ”Comoara pierdută”, meciuri de fotbal, volei, baschet,organizate de către instructorul pe sport , Iurii Bantuș și educatorii a 7 constelații din tabără.
Din măsurile arstistice s-au realizat ”Clownul vesel”, ”Perechea potrivită”, ”Eu te cânt Moldova mea” , concursul de inteligență și creativitate ”Miss Speranța”etc.
La fel, ca și în schimbul I, funcționarea taberei a fost monitorizată de serviciile abilitate, ANSA, Centrul de Sănătate Publică, Secția Situații Excepționale, Inspectoratul de Poliție.
În tabără activează 15 educatori, care și-au demonstrat măiestria în concursul ”Educatorul taberei 2017”.Ca urmare a concursului Golubeva Maria, a obținut titlul ”Educatorul taberei 2017”, locul II deține Bacalîm Tatiana, locul III, Codău Cătălina.
Schimbul III a început la 08 august și finalizează la 17 august 2017.
Începând cu data de 12 august, tabăra va găzdui o echipă de copii din România , în baza acordului de cooperare stabilit între raionul Dondușeni și județul Sibiu , scopul fiind consolidarea relațiilor de parteneriat în domeniul Educație, realizarea schimbului de experiență la organizarea odihnei de vară și întremării sănătății copiilor, organizarea activităților în comun.