Locuitorii oraşului Căuşeni se arată îngrijoraţi de vestea că în viitorul apropiat tariful pentru curentul electric ar putea creşte cu pînă la 60 la sută. Oamenii spun că statul încearcă să îi jupoaie în condiţiile în care pensiile şi salariile au rămas aceşleaşi de ani de zile.
De majorările preconizate la curentul electric vor avea de suferit toţi spune primarul oraşului care susţine că numai pentru iluminatul stradal va trebui să mai scoată din buget cu şase-şapte mii de lei mei mult decît în prezent, relatează studio-l.md.
Cel mai mare furnizor de curent, compania Gas Natural Fenosa, a solicitat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică să majoreze tariful cu peste 60 la sută. Furnizorul de curent vrea ca prețul unui kilowatt-oră să crească până la 2 lei și 58 de bani, ceea ce înseamnă mai mult cu un leu decât acum. Reprezentanţii Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică au declarat că vor proteja consumatorii și nu vor permite majorarea nejustificată a tarifului.