Un grup format din 26 de deţinuţi din custodia Penitenciarului nr.1-Taraclia, au participat ieri, 24 august 2017, la un seminar informativ cu genericul „Reintegrarea socială a condamnaţilor. Perspectivele şi problemele condamnaţilor după eliberare”.
Scopul seminarului l-a constituit informarea şi consilierea deţinuţilor pregătiţi pentru eliberare, având la bază programele “Eliberare condiţionată înainte de termen” şi “PROSOCIAL”.
Potrivit DIP, la reuniune au participat consilierii Biroului de probaţiune Taraclia, reprezentanţi ai Direcţiei de asistenţă socială şi protecţie a familiei din cadrul Primăriei oraşului Taraclia, Oficiului Stării Civile, “ÎS CRIS REGISTRU” şi ai Agenţiei de Ocupare a Forţei de Muncă.
În cadrul orei, au fost discutate subiecte precum, modul de perfectare şi eliberare a actelor de identitate, acordarea şi eliberarea certificatelor de stare civilă, actele necesare înregistrării naşterii şi căsătoriei, locurile vacante de pe piața muncii din Republica Moldova, stabilirea cetăţeniei, etc.
Menţionăm că, toate penitenciarele din ţară colaborează cu instituţiile de stat care participă activ în cadrul programelor de pregătire pentru eliberare a deţinuţilor.
Dina Roșca