Satul Taraclia, r. Căușeni are un cetățean de onoare. Ieri, 8 martie, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, a devenit cetăţean de onoare al localității. Însemnele şi brevetele i-au fost înmânate de către primarul localităţii,Vlad Cucereavîi.
Titlul onorific i-a fost acordat liderului PLDM „în semn de recunoştinţă și apreciere a meritelor personale în activitatea satului Taraclia”.
Preşedintele PLDM a menționat că este o mare responsabilitate să primească titlul. „Acest titlu mă obligă să fiu în continuare alături de cetăţeni și să contribui activ la implementarea cât mai multor proiecte care vor permite ca satul Taraclia să se modernizeze și să aibă condițiile de trai și de activitate la care aspiră. Cetățenii au nevoie în prezent de condiții bune de viață, indiferent că trăiesc în mediul rural sau urban. Inclusiv pe aceasta urmează să ne concentrăm și mai mult eforturile “, a spus Vlad Filat.
Primarul satului, Vlad Cucereavîi, a precizat că transformările care se fac sunt foarte importante pentru locuitori, menționând că fără sprijinul PLDM acestea ar fi fost imposibile de realizat.
În satul Taraclia locuiesc aproape cinci mii de cetăţeni.
Amintim că, în 2014, liderul PLDM, Vlad Filat, a primit titlul de cetăţean de onoare de la autorităţile locale din cinci sate ale Republicii Moldova. Titlul i-a fost acordat în semn de recunoştinţă pentru aportul substanţial la dezvoltarea social-economică a satelor.